Viorel Ştefan, vicepremier în fostul Guvern PSD condus de Dăncilă, a vândut acţiuni Transport Trade Services de 6 mil. euro în cea mai mare ofertă de listare la bursa de la Bucureşti din ultimii ani

Autor: Liviu Popescu Postat la 07 iunie 2021 62 afişări

Viorel Ştefan, vicepremier în fostul Guvern PSD condus de Dăncilă, a vândut acţiuni Transport Trade Services de 6 mil. euro în cea mai mare ofertă de listare la bursa de la Bucureşti din ultimii ani

Viorel Ştefan, 67 de ani, vicepremier din februarie 2018 şi până în iunie 2019, în Guvernul condus la acea vreme de Viorica Dăncilă, este unul dintre cei care au vândut acţiuni la transportatorul de mărfuri fluviale Transport Trade Services (TTS) în oferta premergătoare listării companiei la bursa de la Bucureşti.

Astfel, Viorel Ştefan, care în prezent este membru al Curţii de Conturi Europene pentru un mandat început în 2019 şi care se va încheia în 2025, a vândut 1,5 milioane de acţiuni TTS la preţul de 19,2 lei pe unitate, echivalentul unei tranzacţii de 29,5 milioane de lei (6 mil. euro).

Viorel Ştefan, membru PSD timp de aproape 28 de ani, a fost şi ministru al finanţelor în Guvernul Grindeanu.

TTS a încheiat vineri, 4 iunie 2021, o ofertă prin care cei 14 acţionari ai companiei, deci inclusiv Viorel Ştefan, au vândut 50% din companie către investitori pentru 288 milioane de lei (58,8 mil. euro).

Micii investitori au subscris la preţul de 21 lei pe unitate, preţul final fiind de 19,2 lei pe acţiune. În urma acestei tranzacţii, Viorel Ştefan şi-a redus deţinerea la TTS de la 10% la 4,99%, potrivit datelor din prospect.

“Veniturile nete obţinute de acţionarii vânzători în urma ofertei, după deducerea comisioanelor, tarifelor şi cheltuielilor aferente ofertei, vor fi de aproximativ 300 milioane de lei (presupunând că toate acţiunile oferite deţinute de acţionarii vânzători vor fi vândute la preţul maxim din cadrul intervalului de preţ de ofertă)”, se arată în prospect.

Pe această listă se numără inclusiv acţionarul majoritar, antreprenorul Mircea Mihăilescu, care a scos la vânzăre 7,5 milioane de acţiuni, ceea ce calculat la preţul de 19,2 lei pe acţiune, înseamnă o vânzare de aproximativ 144 milioane de lei. Mircea Mihăilescu avea 50,4% din TTS, adică un număr de 15,2 milioane de acţiuni, iar în urma tranzacţiei va rămâne cu 25,26%.

Viorel Ştefan este doctor în economie şi absolvent al Universităţii din Iaşi. Între 1980 şi 2002, a lucrat la compania de navigaţie fluvială română Navrom SA Galaţi. Între 1991 şi 1996 a fost director general, iar mai apoi preşedinte al Navrom. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
vanzare,
actiuni,
oferta,
guvern,
bursa

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.