Vânzările Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni, într-o piaţă în scădere

Postat la 04 noiembrie 2013 29 afişări

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni, la 72.550 unităţi, în timp ce piaţa franceză s-a menţinut pe scădere, cu 7,4%, chiar dacă se află pe un trend de revenire, cu evoluţie pozitivă în octombrie pentru a doua lună consecutiv.

Vânzările Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni, într-o piaţă în scădere

 Creşteri mai puternice decât Dacia au înregistrat Lexus (13,7%), la 2.297 unităţi şi Fiat (10,8%), la 39.973 unităţi.

Vânzările totale de autoturisme noi s-au ridicat la 1,48 milioane de unităţi în primele zece luni, arată datele publicate, luni, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 4,23% în primele zece luni ale anului trecut la 4,91% în aceeaşi perioadă din acest an.

Declinul vânzărilor grupului francez Renault, care deţine Dacia, a continuat să încetinească şi s-a situat la 2,6% în primele zece luni, la 352.953 autoturisme. Înmatriculările sub marca Renault, de patru ori mai mari decât cele sub brand Dacia, au consemnat o scădere de 4,9%, la 280.403 unităţi.

Jerome Olive este DIRECTOR GENERAL AL DACIA ŞI GRUP RENAULT ROMÂNIA.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/actualitate/vanzarile-dacia-in-franta-au-crescut-cu-7-6-in-primele-zece-luni-intr-o-piata-in-scadere-11619640
11619640
comments powered by Disqus
ZF.ro
O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID O nouă pandemie! Anunţul teribil care vine în mijlocul pandemiei de COVID
Cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul ee
Mediafax
Comisia Europeană a aprobat vânzarea unei inimi artificiale. Ea va intra pe piaţă la jumătatea anului 2021 Comisia Europeană a aprobat vânzarea unei inimi artificiale. Ea va intra pe piaţă la jumătatea anului 2021
România, „pregătită pentru intrarea în Schengen”. Convorbire telefonică între Florin Cîţu şi omologul olandez, Mark Rutte
MonitorulApararii
Nord Stream 2: testul de rezistenţă al relaţiei dintre SUA şi Germania Nord Stream 2: testul de rezistenţă al relaţiei dintre SUA şi Germania
Scandal în SUA, după ce militarii din Garda Naţională, care au păzit Capitoliul, au fost daţi afară din clădire şi şi-au petrecut noaptea într-o parcare sau chiar în aer liber
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Poliţia „veselă” COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Poliţia „veselă”
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Operaţiunea „Mioriţa”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.