Unul dintre CELE MAI SPECTACULOASE obiective din Bucureşti a fost amenajat pentru public

Autor: Bogdan Angheluta Postat la 14 septembrie 2017 809 afişări  

Accesul este liber şi se poate face atât individual cât şi în cadrul grupurilor organizate.

Unul dintre CELE MAI SPECTACULOASE obiective din Bucureşti a fost amenajat pentru public
Unul dintre CELE MAI SPECTACULOASE obiective din Bucureşti a fost...

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) a deschis prima potecă de vizitare în Parcul Natural Văcăreşti. Aceasta cuprinde zone de informare, spaţii tematice dedicate speciilor şi habitatelor şi un pavilion pentru observaţii ornitologice. Accesul este liber şi se poate face atât individual cât şi în cadrul grupurilor organizate de membrii asociaţiei. Proiectul este realizat cu sprijinul La Fântâna, al Porsche România şi Fundaţiei Comunitare Bucureşti, prin programul Mobilizăm Excelenţa

Poteca tematică măsoară aproximativ 2,5 km şi străbate principalele zone naturale ale parcului: zona de zăvoi, zona de lacuri, zona inundabilă de mlaştină, zone de vegetaţie scundă de cîmp, zone de tufăriş. Poteca are în componenţă şapte zone tematice indicate prin panouri de informare: păsări de zăvoi, păsări de apă, viaţă acvatică, reptile şi amfibieni, mamifere, vizuină de vidră şi peisaj. Accesul pe potecă începe din Splaiul Unirii 168, din faţa complexului rezidenţial Asmita Gardens.  

Durata unui tur este de aproximativ 1,30 h. Accesul în parc este liber şi se poate realiza atât individual cât şi în cadrul grupurilor de vizitare organizate de către ghizii Asociaţiei. Pentru a beneficia de explicaţiile ghizilor, recomandăm persoanelor interesate să se înscrie pentru un tur ghidat expediind un e-mail la adresa contact@parcnaturalvacaresti.ro sau urmărind evenimentele planificate pe contul de Facebook al parcului facebook.com/parculnaturalvacaresti/.
Cei care doresc să viziteze parcul sunt rugaţi să aibă încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvate şi să respecte regulamentul de vizitare al parcului, afişat pe panoul amplasat la intrare. Astfel, vizitatorii sunt rugaţi să nu abandoneze deşeuri de ambalaje, să nu aprindă nicio sursă de foc, să nu elibereze animale de apartament, să nu rupă sau să distrugă vegetaţia. De asemenea, pescuitul este interzis. În parc sunt permise activităţi de vizitare, activităţi sportive şi de recreere (ciclism, alergare), fotografiere, observarea faunei şi a peisajului.
De la preluarea administraţiei (aprilie, 2017), APNV a demarat mai multe acţiuni menite să asigure protecţia şi conservarea speciilor şi habitatelor precum şi operaţiuni de vizitare şi educaţie. Astfel, din aprilie 2017, în parc au intrat, în tururi ghidate, aproximativ 2000 de persoane, dintre care peste jumătate elevi, studenţi şi cadre didactice. În urma operaţiunilor de curăţenie efectuate în parc au fost stranse şi scoase peste 100 de m3 de deşeuri. Activităţile de vizitare şi protecţie ale parcului vor continua, scopul asociaţiei este transformarea treptată a zonei într-un spaţiu educativ dedicat observării naturii, protecţiei şi conservării spaciilor şi habitatelor.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Calităţile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România Calităţile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România

La sfârşitul anilor ’90 Vlad Ardeleanu avea planurile de viitor bine puse la punct şi se pregătea să plece peste graniţe pentru un nou început.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING: ALERTĂ alimentară!! Mega Image retrage două produse de la raft, afectate de o substanţă CHIMICĂ. NU mâncaţi asta BREAKING: ALERTĂ alimentară!! Mega Image retrage două produse de la raft, afectate de o substanţă CHIMICĂ. NU mâncaţi asta
Lidl, ce lovitură! Gigantul german dă cel mai mare tun de până acum în România
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală şi a fost la ÎNCHISOARE Povestea NEŞTIUTĂ a îndrăgitului Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală şi a fost la ÎNCHISOARE
În 1980, Ceauşescu a vrut să ia în STĂPÂNIRE unul dintre cele mai frumoase locuri din România. „Voia să îşi mute tot NEAMUL aici”. Culisele marii UMILINŢE pe care a îndurat-o marele dictator despre care au ştiut foarte puţini
Locul în care a stat ASCUNSĂ cea mai mare COMOARĂ din Al Doilea Război Mondial. Zeci de ani au trecut pe lângă ea fără să aibă habar
Go4it.ro
Telefonul care a dus la scăderea vânzărilor de IPHONE! Este cel mai puternic din lume şi face cele mai bune FOTOGRAFII Telefonul care a dus la scăderea vânzărilor de IPHONE! Este cel mai puternic din lume şi face cele mai bune FOTOGRAFII
Cum să îţi găseşti telefonul cu ANDROID pierdut
YouTube oferă acum filme GRATIS! Oare cum va reacţiona NETFLIX la această veste?
Csid.ro
Cum să slăbeşti la birou, în 45 de minute: exerciţii şi dietă Cum să slăbeşti la birou, în 45 de minute: exerciţii şi dietă
Desertul de post care poate creşte riscul de infarct şi boli de ficat
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.