UniCredit: Motorul economiei româneşti va încetini în 2017

Postat la 22 noiembrie 2016 213 afişări

UniCredit: Motorul economiei româneşti va încetini în 2017

În 2017, motorul economiei româneşti va încetini pe fondul scăderii consumului şi vânzărilor din retail, dar şi al scăderii activităţii industriale, ca urmare a reducerii cererii externe, conform unei analize a UniCredit Bank preluată de Ziarul Financiar.

Scenariul pesimist al celor de la UniCredit indică o creştere de numai 3,4% în anul care vine. Însă economiştii se aşteaptă o creştere a investiţiilor publice.

„Creşterea economică este fundamentală pentru că bugetul a angajat în ultimii doi ani cheltuieli care nu pot fi suportate fără o creştere economică foarte înaltă, o creştere care să alimenteze bugetul consolidat care, la rândul său, să poată face faţă majorărilor salariale şi reducerilor de taxe”, arată analiza UniCredit, citată de Ziarul Financiar.

De asemenea, Banca Mondială prognozează că, în 2017, economia românească îşi va încetini ritmul, creşterea fiind de 3,8% (după un avans de 5,1% în 2016), iar în 2018 aceasta va creşte cu doar 3,4%.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.