Unic în România. Se construieşte unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii din ţară

Postat la 11 ianuarie 2017 690 afişări

La Braşov se construieşte unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie destinate copiilor cu vârsta de până la 12 an. Turnuri de poveste, tuburi pentru distracţie chiar şi o pârtie de schi artificială.

„Superland este o destinaţie diversificată. Este un centru de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie, care combină recreerea, divertismentul şi relaxarea. Principala misiune a complexului are în vedere joaca şi consumul de energie pentru copii cu vârsta de până la 12 de ani, în timp ce părinţii lor se pot relaxa sau practica alte activităţi. Demn de meţionat este faptul că nu vom oferi jocuri cu teme violente. La Superland, aceste activităţi pentru copii sunt «împachetate» într-un mediu controlat, în condiţii de siguranţă, supravegheat, să exercite şi să se distreze în timp ce imaginaţia lor este stimulată şi ei sunt provocaţi fizic” spun administratorii.

(Această amanajare este unică în România, la această scară. Superland va avea zone de joacă separate. Principala atracţie va ocupa o suprafata de peste 1.400 de metri pătraţi)

Arhitecţii au ţinut cont de faptul că întregul complex este destinat celor mici. Astfel, treptele de la intrarea principală au fost proiectate de dimensiuni mai mici, uşor practicabile copiilor. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilităţi – copii, părinţi sau bunici – a fost amenajată o rampa de acces, cu un grad mic de înclinare, construită conform normelor şi standardelor.

Faţadele clădirii vor fi decorate de către o companie specializată în proiectare, cu o vastă experienţă la nivel mondial.

În principiu, intrarea va fi transformată într-un castel medieval, iar materialul folosit pentru sculpturi este polistirenul, îmbrăcat în trei straturi de răşină poliuretanică de înaltă densitate, rezistent la intemperii. Turnurile castelului vor fi vizibile de la o distanţă mare, cu ajutorul luminii arhitecturale pe timpul nopţii.

În aer liber, pe partea de nord, este amenajată o terasă de vară cu o vedere panoramică extraordinară, care are o suprafata de peste 500 mp. Clienţii se vor bucura aici de băuturi şi produse alimentare servite de la un stand amenajat pe terasă exclusiv în sezonul cald.

Cititi mai multe pe www.romanibuni.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Una dintre industriile din România care riscă să intre în colaps. Situaţia este critică Una dintre industriile din România care riscă să intre în colaps. Situaţia este critică
Trei tendinţe care dau tonul în industria de servicii financiare post-Covid19
Mediafax
Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză
Preşedintele Belarusului închide graniţele cu Occidentul şi pune armata în stare de alertă
MonitorulApararii
Dispute pe tema ingerinţelor în alegerile din SUA. Cine e mai periculoasă: Rusia sau China? Dispute pe tema ingerinţelor în alegerile din SUA. Cine e mai periculoasă: Rusia sau China?
Refuz categoric al Chinei de a intra în aranjamente de control al armelor strategice nucleare cu SUA şi Rusia
MonitorulPartidelor
Senatul a aprobat ca profesorii şi personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii Senatul a aprobat ca profesorii şi personalul auxiliar să primească stimulente ca medicii
Provocarea lui Tăriceanu pentru Iohannis şi Orban
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.