LIVE: Videoconferinţa Top Tranzacţii 2021: Ce a însemnat primul an de pandemie pentru piaţa locală de M&A? Ce urmează?

Una dintre cele mai mari ţări din lume vrea să scoată criptomonedele total în afara legii, de la posesie, minare şi până la tranzacţionare

Autor: Alex Ciutacu Postat la 15 martie 2021 92 afişări

Una dintre cele mai mari ţări din lume vrea să scoată criptomonedele total în afara legii, de la posesie, minare şi până la tranzacţionare

India va propune scoatea criptomonedelor în afara legii, respectiv o serie de amenzi dure pentru oricine tranzacţionează şi chiar pentru oricine deţine astfel de active digitale, conform unor surse din guvernul indian, citate de Reuters.

Legislaţia ar fi una dintre cele mai restrictive la nivel global şi ar criminalizat posesia, emiterea, minarea, tranzacţionarea şi transferul criptomonedelor.

Această măsură este în linie cu planurile anunţate de guvern în luna ianuarie, întrucât executivul vrea să interzică toate monedele virtuale private, precum bitcoin, în timp ce construieşte cadrul pentru a lansa propria monedă digitală oficială. Cu toate acestea, investitorii au sperat că autorităţile vor face un pas înapoi în contextul boom-ului din această piaţă.

În schimb, noua legislaţie le va da celor care deţin criptomonede maximum şase luni pentru a-şi lichida aceste active înainte de a-i penaliza.

Oficialii guvernamentali au declarat pentru agenţia de presă că sunt încrezători în şansele pe care le are această propunere să ajungă lege, întrucât guvernul lui Narendra Modi are majoritate se bucură de majoritate în parlament.

Dacă aceast propunere devine lege, India a deveni prima mare economie a lumii care criminalizează posesia de criptomonede. Nici în China nu este criminalizată posesia, deşi cea mai populată ţară din lume a interzis deja minarea şi tranzacţionarea.

Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din lume, a atins un nou maxim record duminică, la 60.000 de dolari, întrucât aproape şi-a dublat valoarea în acest an, odată cu valul de companii care au anunţat că vor accepta criptomonede ca formă de plată – corelat cu încrederea generată de figuri proeminente precum Elon Musk.

În India, volumele de tranzacţionare sunt în creştere, iar 8 milioane de investitori au ajuns să deţină echivalentul a 1,4 miliarde de dolari în criptomonede, conform estimărilor din industrie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.