Un şef plecat de la Tesla şi-a vândut acţiunile cu 274 de milioane dolari

Autor: Daniel Contescu Postat la 19 iunie 2021 48 afişări

Unul dintre cei mai importanţi oameni de la Tesla a părăsit compania şi îşi comercializează acţiunile. Jerome Guillen lucra pentru compania lui Elon Musk din 2010, dar a plecat la începutul lunii iunie. Mişcarea ridică semne de întrebare privind viitorul programelor pe care Tesla le are în derulare.

Un şef plecat de la Tesla şi-a vândut acţiunile cu 274 de milioane dolari

Jerome Guillen, multă vreme preşedinte la Tesla Inc, a părăsit compania şi a vândut acţiuni în valoare de 274 milioane dolari, potrivit dosarului de la Securities and Exchange Commission (SEC).

Guillen a început seria tranzacţiilor pe 10 iunie. Fostul conducător a vândut acţiuni în trei etape: 215.718 acţiuni pentru 129 milioane dolari, apoi 145.289 acţiuni în valoare de 89,6 milioane dolari, pe 14 iunie, şi 90.111 acţiuni în valoare de 55 milioane dolari, pe 10 iunie.

„Mişcarea ar putea ridica câteva sprâncene printre investitori", a declarat analistul Wedbush Securities, Daniel Ives, adăugând că investitorii vor urmări cu atenţie dacă Jerome Guillen va vinde şi alte acţiuni.

Guillen, fost inginer la Mercedes, care lucra pentru Tesla din 2010, a supravegheat întreaga afacere a vehiculelor companiei, înainte de a fi numit preşedinte al unităţii Tesla Heavy Trucking, în martie.

Plecarea lui Guillen, unul dintre primii patru lideri ai Tesla, aici incluzându-l şi pe CEO-ul Elon Musk, a stârnit îngrijorări pe piaţă cu privire la programele de vehicule viitoare ale Tesla, cum ar fi camioanele semi-electrice.

Opţiunile pe acţiuni le oferă angajaţilor şi directorilor de la Tesla dreptul de a cumpăra acţiuni ale companiei lor la un preţ specificat, pentru o anumită perioadă de timp.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tesla,
jerome guillen,

ALEPH STORY: Cine sunt cei mai mari proprietari de terenuri Agricole din România

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.