Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie l-a transformat în milionar

Autor: Ioana Matei Postat la 17 ianuarie 2017 11558 afişări

Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor), preluat de publisheri din 23 de ţări, ar putea să îl transforme pe românul Eugen Chirovici în milionar, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

 Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie l-a transformat în milionar

Jurnaliştii de la The Guardian redau povestea românului (într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015): Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală. 

Cartea sa a fost preluată de publisheri din 23 de ţări - cu licitaţii pentru publicarea acesteia de până la 11 edituri în fiecare teritoriu.

 

Chirovici are 51 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” - este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.

 

”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.

 

Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţie care a acceptat să lucreze cu el - Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”

 

”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (...). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.

 

Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor '80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului - student la Princeton la momentul crimei - oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”

 

Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.

 

El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

ZF.ro
Trei tendinţe care dau tonul în industria de servicii financiare post-Covid19 Trei tendinţe care dau tonul în industria de servicii financiare post-Covid19
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de unde locuiţi
Mediafax
Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză Şeful Programului Alimentar Mondial, ONU, îi îndeamnă pe miliardarii lumii să doneze bani pentru cei aflaţi în criză
Preşedintele Belarusului închide graniţele cu Occidentul şi pune armata în stare de alertă
MonitorulApararii
Moment important pentru armată: recepţionează primul sistem Patriot Moment important pentru armată: recepţionează primul sistem Patriot
Trump se arată disponibil vânzării aeronavelor F-35 către EAU, în ciuda opunerii Israelului
MonitorulPartidelor
Provocarea lui Tăriceanu pentru Iohannis şi Orban Provocarea lui Tăriceanu pentru Iohannis şi Orban
Tudose: Dezumanizarea liberală ţine de lipsa de omenie
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.