Un nou titan apare şi zguduie scena puterii: Cine este omul care are pe mână fondul colosal de 2.000 de miliarde de dolari al Arabiei Saudite, şi care poate schimba cursul istoriei

Postat la 31 octombrie 2017 524 afişări

Arabia Saudită sporeşte eforturile de a-şi transforma fondul suveran de investiţii într-un gigant de nivel global, arată o analiză Bloomberg.

Un nou titan apare şi zguduie scena puterii: Cine este omul care are pe mână fondul colosal de 2.000 de miliarde de dolari al Arabiei Saudite, şi care poate schimba cursul istoriei

Saudiţii vor găzdui titanii investiţiilor şi ai finanţelor într-un summit care ţinteşte să ridice profilul Fondului Public de Investiţii, care ar putea controla la un moment dat mai mult de două trilioane de dolari, potrivit Prinţului Mohammed bin Salman.

 

Modelul de funcţionare al fondului de investiţii este acela de a investi repede pentru a-şi creşte proporţia de investiţii străine până la 50%, de la 5% nivelul actual. Fondul Public de Investiţii, de exemplu, lansează o companie de eficientizare a energiei în valoare de 500 de milioane de dolari, şi cumpără acţiuni, în valoare de 2,4 miliarde de dolari, într-o companie din Riyadh care se activează în industria lactatelor şi în ce a procesării alimentelor.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.