Un grup din Cipru vrea să investească 75 milioane de euro pe piaţa imobiliară din România

Autor: Cristina Cuncea Postat la 03 martie 2015 123 afişări

Grupul Mentor Group Holdings (Cipru), prin intermediul diviziei imobiliare, Mentor Group Investments, vrea să investească în acest an 75 milioane de euro în România, pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare "la cerere" şi pentru soluţii de creditare pentru potenţialii clienţi.

"Anunţăm începerea activităţii în imobiliare în România datorită creşterii interesului acţionarilor şi fondurilor străine partenere în alocarea investiţiilor în dezvoltări imobiliare diverse. Conform analizei făcută de companie, piaţa nu este complet stabilă şi încă vulnerabilă la schimbări, o situaţie ce afectează disponibilitatea resurselor financiare pentru proiecte imobiliare. Bugetul alocat pentru 2015 va fi folosit pentru dezvoltare de proiecte şi soluţii de creditare speciale pe care grupul le va direcţiona către clienţi şi investiţii selectate cu atenţie", se arată într-un comunicat al companiei.

Compania intenţionează să crească gradual portofoliul de pe piaţa românească.

"Piaţa imobiliară românească a fost considerată întotdeauna încărcată de potenţial. Din păcate, în ultimii 5 ani situaţia financiară instabilă ne-a condus către un focus mai mare pe ţările CIS şi cele învecinate. Cu toate acestea, am identificat o tendinţă pozitivă atât din punct de vedere al profiturilor cât şi al nevoilor în creştere ale companiilor locale prin dezvoltări imobiliare comerciale. Aceasta ne-a condus la dezvoltarea unui produs ce oferă o structură specială de finanţare şi de credit cu un proces specific de rambursare până când clientul intră în posesia bunului", a declarat Alon Peled, preşedintele grupului.

Mentor Group Investments se va concentra pe bunuri profitabile, bunuri aflate în dificultate şi noi investiţii cu orientare pe conceptul "built to suit (construcţie la cerere)- rent to buy", dezvoltat special pentru piaţa imobiliară comercială din România, asigurând astfel atât activitatea de dezvoltare şi construcţie, cât şi pachetul financiar necesar.

"Mentor Group intentionează să colaboreze în conceptul «built to suit» cu companii (şi ONGuri) cu un venit stabil şi care pot sprijini o investiţie pe termen lung în activitatea lor. Avantajele constau în transformarea plăţilor chiriei în ipotecă până în momentul în care construcţia intră în proprietatea clientului. Clădirea este construită în funcţie de nevoile clientului. Dezvoltarea este finanţată în totalitate de Mentor Group Investment prin pachete de credit create special pentru fiecare client", se menţionează în comunicat.

Mentor Group Investment este o companie imobiliară, de management şi dezvoltare, subsidiara a grupului de companii Mentor group Holdings cu investiţii în domenii precum infrastructură, energie, managementul deşeurilor, reciclare şi altele.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IMOBILIARE,
INVESTIŢII,
/actualitate/un-grup-din-cipru-vrea-sa-investeasca-75-milioane-de-euro-pe-piata-imobiliara-din-romania-13924893
13924893
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.