Un fond american de investiţii pariază pe prăbuşirea pieţelor: au creat un fond pentru „sfârşitul lumii”

Autor: Alex Ciutacu Postat la 08 iunie 2018 249 afişări

Un fond american de investiţii pariază pe prăbuşirea pieţelor: au creat un fond pentru „sfârşitul lumii”

Fondul de investiţii Algebris Investments, cu un portofoliu de 12,3 miliarde de euro în active, crede că economiile globale şi sistemele financiare au devenit din ce în ce mai fragile în ultimii ani. Drept rezultat, clienţii trebuie aibă un mod de a-şi proteja banii de panica de pe pieţe: un fond proiectat să profite de o prăbuşire a pieţei, potrivit Quartz.

Acest fond va începe să tranzacţioneze începând cu data de 1 iunie şi va fi condus de Alberto Gallo, şeful pentru strategii macroeconomice al Algebris Investments.

Pentru Gallo, anii de politică monetară agresivă reprezintă motive de îngrijorare. Băncile centrale au cumpărat active în valoare de trilioane de dolari în ultimii ani pentru a impulsiona pieţele şi pentru a scădea costurile împrumuturilor.

În timp ce acest lucru a ajutat la însănătoşirea economiilor, fostul strateg de la Goldman Sachs crede că dacă acest stimul nu ar mai exista, lucrurile „ar deveni urâte”.

Tipul de risc urmărit de acest fond reprezintă acele fenomene economice care au o şansă redusă de a avea loc (precum o criză financiară bruscă), dar ar putea avea consecinţe masive. Cele mai agresive şocuri se numesc câteodată „evenimente lebăda neagră”, o espresie care îi aparţine traderului Nassim Taleb.

Înainte ca lebedele negre să fie descoperite în Australia, era asumat faptul că există doar lebede negre – prin comparaţie, predicţiile financiare sunt predispuse să ignore evenimentele cu o şansă mică de a avea loc.

După unele măsurători, panica financiară de pe pieţe devine din ce în ce mai prezentă. Un studiu realizat anul trecut de Deutsche Bank argumentează că aceste crize – nu la fel de severe ca cea din 2008 – rămân dificil de prezis în ciuda frecvenţei lor din ce în ce mai mari.

La fel ca şi Gallo, cercetătorii creditorului german sugerează că următoarea implozie ar putea fi provocată de cele mai mari bănci centrale din lume.

Fondul va investi în instrumente derivate, legate de schimbările de preţuri şi de volatilitate. Acesta va paria împotriva datoriilor guvernamentale şi a celor corporatiste, împotriva acţiunilor şi împotriva monedelor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fond,
piata,
prabusire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.