ULTIMA ORĂ! Record de infectări cu coronavirus în România de la începutul anului şi până acum. Câte decese s-au înregistrat

Autor: Andreea Tobias Postat la 16 martie 2021 134 afişări

ULTIMA ORĂ! Record de infectări cu coronavirus în România de la începutul anului şi până acum. Câte decese s-au înregistrat

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.118 de cazuri noi de COVID-19, iar 133 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. Două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani. Creşte numărul bolnavilor internaţi în ATI. 

Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 868.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Numărul persoanelor vindecate va fi transmis ulterior întrucât aceste date sunt indisponibile la acest moment din cauza unor lucrări la platforma de centralizare a datelor.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.279 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 21.698 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.03.2021 (10:00) – 16.03.2021 (10:00) au fost raportate 133 de decese (75 bărbaţi şi 58 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 45 decese la categoria de peste 80 de ani.

132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.096. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.361.756 de teste RT-PCR şi 451.560 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.186 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.304 la cerere) şi 12.185 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 383 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 16 martie a.c.

Pe teritoriul României, 54.612 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.757 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 52.495 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 85 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.659 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 953 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 15 martie, 5.135 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 940.920 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
bilanţ,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.