Udrea, acuzată de plagiat pentru un articol apărut în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare

Postat la 20 iunie 2012 40 afişări

Elena Udrea este şi ea ţinta unor acuzaţii de plagiat, după ce într-un articol apărut sub semnătura sa şi a Graţielei Constantin Barna în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" sunt preluate integral fragmente dintr-o lucrare editată sub egida Institutului European Român (IER).

Concluzia este a Jurnalului Naţional, care a comparat articolul publicat în numărul 2, din 2006, al Buletinului Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" şi o lucrare apărută sub egida Institutului European Român (IER), în 2005. În replică, Elena Udrea scrie pe blogul său: "Iată că aflăm cine e de vină că Victor Ponta e un plagiator! Evident, întâi, Traian Băsescu. Apoi, conform propagandei USL, Elena Udrea. Le reamintesc tuturor faptul că în acest moment, în urma demisiei, eu nu mai ocup o funcţie publică numită. Eu, spre deosebire de Victor Ponta, am renunţat la a-mi face doctoratul, văzând că în lipsa timpului, trebuie să accept că profesorii să îmi scrie lucrările. Tocmai din acest motiv, că a acceptat să fie doctor pe munca altora, cred că Premierul ar trebui să demisioneze, urmând exemplul liderilor europeni, în cercul cărora pretinde să fie".

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politic,
udrea,
plagiat,
doctorat
/actualitate/udrea-acuzata-de-plagiat-pentru-un-articol-aparut-in-buletinul-universitatii-nationale-de-aparare-9765488
9765488
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.