Turcia a cerut consultări NATO pe teme de securitate în urma atacurilor de la frontiera cu Siria

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 27 iulie 2015 29 afişări

Alianţa Nord-Atlantică urmează să se reunească marţi, după ce Turcia a cerut o întâlnire specială din cauza unor îngrijorări cu privire la securitatea sa, a anunţat NATO duminică, relatează CNN.

Turcia a formulat solicitarea în baza Articolului 4 din Tratatul fondator al Alianţei, care le permite statelor membre să solicite consultări atunci când cred că integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea le sunt ameninţate.

Este vorba despre a cincea reuniune din istoria NATO convocată în baza Articolului 4, a precizat pentru CNN Oana Lungescu, o purtătoare de cuvânt NATO.

"În urma unor ameninţări sporite la adresa securităţii, după atacurile comise împotriva forţelor noastre de securitate în provinciile Diyarbakir, Sanliurfa şi Kilis şi în special după atacul terorist comis pe 20 iulie 2015 la Suruç, soldat cu moartea a 32 de cetăţeni turci nevinovaţi, sunt adoptate toate măsurile necesare în acest context şi sunt efectuate operaţiuni de către forţele armate turce", a subliniat Ministerul turc de Externe într-un comunicat.

"În baza acestor atacuri recente şi ameninţări vizând securitatea noastră naţională, Turcia a solicitat Consiliului Atlanticului de Nord o reuniune săptămâna aceasta, în baza Articolului 4 al Tratatului de la Washington cu scopul de a ne informa aliaţii cu privire la măsurile pe care le luăm şi la operaţiunile pe care le efectuăm împotriva terorismului, dar şi pentru a ne consulta cu ei", precizează ministerul.

NATO a confirmat, într-un comunicat separat, că o reuniune urmează să aibă loc marţi.

Reuniunea urmează să aibă loc în contextul în care Turcia se confruntă cu un val de violenţe în apropierea frontierei sale sudice cu Siria şi şi-a intensificat eforturile în lupta împotriva terorismului.

O maşină-capcană a explodat duminică în sud-estul Turciei, omorând doi ofiţeri din domeniul securităţii şi rănind alte patru persoane, potrivit unor oficiali.

Cel puţin cinci militanţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI) s-au apropiat miercuri de frontiera de nord a Siriei şi au deschis focul asupra unei unităţi de la frontiera turcă, omorând un militar şi rănind alţi doi, potrivit armatei turce.

De asemenea, autorităţile acuză SI de comiterea unui atac sinucigaş luni, la Suruç, soldat cu peste 30 de morţi.

Pe de altă parte Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a ucis doi poliţişti turci miercuri, iar premierul Ahmet Davutoglu a promis să treacă la acţiune.

Turcia crede că PKK exploatează eforturile SI. PKK luptă pentru independenţă din 1984, provocând temeri faţă de progresele pe care le-a înregistrat.

Gruparea este considerată organizaţie teroristă de către Statele Unite, dar militanţi PKK au oferit ajutor luptătorilor kurzi pershmerga, care luptă împotriva SI în nordul Irakului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NATO,
TURCIA,
SIRIA
/actualitate/turcia-a-cerut-consultari-nato-pe-teme-de-securitate-in-urma-atacurilor-de-la-frontiera-cu-siria-14643408
14643408
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.