TRAGEDIA de la Colectiv: Încă o victimă a incendiului a murit. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 32

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 03 noiembrie 2015 451 afişări

O altă tânără, în vârstă de 28 de ani, rănită în urma incendiului din Clubul Colectiv a murit, marţi, la Spitalul "Sfântul Pantelimon", numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând astfel la 32.

Managerul Spitalului "Sfântul Pantelimon", Gheorghe Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tânăra care a decedat marţi dimineraţă avea arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului.

Tânăra, Andreea Chiriac, avea 28 de ani şi era printre cei cinci pacienţi care după incendiul din Clubul Colectiv a fost dusă, în stare gravă, la Spitalul "Sfântul Pantelimon".

Numărul persoanelor decedate în urma inendiului din Clubul Colectiv a ajuns astfel la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VICTIME,
DECES,
/actualitate/tragedia-de-la-colectiv-inca-o-victima-a-incendiului-a-murit-numarul-persoanelor-decedate-a-ajuns-la-32-14871733
14871733
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.