Tiraspolul şi Chişinăul pregătesc un regulament special pentru şcolile româneşti din Transnistria

Postat la 02 iulie 2014 38 afişări

Şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistriană ar putea funcţiona din 1 septembrie în baza unui regulament special stabilit de Chişinău şi Tiraspol, a declarat, miercuri, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

Tiraspolul şi Chişinăul pregătesc un regulament special pentru şcolile româneşti din Transnistria

 Reprezentantul special al preşedintelui OSCE, Radojko Bogojevic, a declarat, la rândul său, că regulamentul trebuie elaborat până în septembrie. "Problema şcolilor cu predare în limba română este una acută. Vreau să vin cu un imbold ca soluţia să fie găsită până în luna septembrie, pentru ca activitatea şcolară din regiune să nu fie afectată de deciziile politice", a afirmat Radojko Bogojevic, relatează Timpul, în ediţia online.

Şcolile cu predarea în limba română din regiunea transnistreană au denunţat în mai multe rânduri presiunile politice din partea autorităţilor separatiste, care au avut loc în pofida avertismentelor Chişinăului şi ale organizaţiilor internaţionale. În replică, autorităţile separatiste de la Tiraspol au afirmat că şcolile cu predare în limba română din regiune ar funcţiona în anumite privinţe ilegal.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/tiraspolul-si-chisinaul-pregatesc-un-regulament-special-pentru-scolile-romanesti-din-transnistria-12877520
12877520
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.