Timp de aşteptare de şapte ore la intrarea în România pe la Vama Nădlac I

Autor: Laura Buciu Postat la 17 mai 2020 70 afişări

Timp de aşteptare de şapte ore la intrarea în România pe la Vama Nădlac I

În ultimele 24 de ore, pe la Nădlac I au intrat 4.100 de persoane, timpul de aşteptare fiind de şapte ore. Întârzierile sunt cauzate de anchetele epidemiologice. La Nădlac II timpii de aşteptare sunt mai reduşi.

Traficul la intrarea în România prin punctul de Frontieră Nădlac I întregistrează întârzieri serioase din cauza anchetei epidemiologice efectuate la intrarea în ţară, timpii de aşteptare fiind, duminică, de 480 de minute şi 90 de minute la ieşire.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Laura Bondar, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că sunt şapte artere la intrarea în ţară.

„La Nădlac I sunt şapte artere de intrare în ţară, timpii de aşteptare fiind de 480 de minute, iar la ieşire sunt şase artere, timpii de aşteptare fiind de 90 de minute. În ultimele 24 de ore au intrat în ţară 4.100 de persoane cu 1.100 de mijloace de transport, iar la ieşire s-au prezentat 6.300 de persoane cu 1.900 de mijloace de transport. Timpii de aşteptare sunt cauzaţi de ancheta epidemiologică efectuată la intrarea în ţară”, a spus Bondar.

În ceea ce priveşte Punctul de Frontieră Nădlac II se lucrează pe şase artere la intrarea în ţară, timpii de aşteptare fiind de 250 de minute, iar la ieşire sunt două artere, timpii de aşteptare înregistraţi fiind de 30 de minute.

„Au intrat în ţară în ultimele 24 de ore 4.300 de persoane şi 2.600 de mijloace de transport, iar la ieşire au fost 2.600 de persoane cu 1.900 de mijloace”, a precizat Laura Bondar.

Potrivit acesteia, măsurile luate la frontieră sunt necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

„În această perioadă, formalităţile de frontieră urmează aceeaşi procedură chiar dacă s-a instituit starea de alertă, persoanele care intră în ţară fiind preluate de reprezentanţii DSP pentru efectuarea triajului epidemiologic”, a mai spus Bondar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vamă,
aşteptare,
nădlac

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.