Temerile românilor privind siguranţa locului de muncă şi datoriile au crescut pe final de 2014

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 28 ianuarie 2015 34 afişări

Temerile românilor privind siguranţa locului de muncă şi datoriile au crescut în ultimele trei luni din 2014, comparativ cu trimestrele anterioare, la fel şi îngrijorarea asupra economiei, deşi per ansamblu indicatorul de încredere al consumatorului a avut în 2014 cel mai înalt scor din 2008.

Astfel, potrivit Indexului global de încredere a consumatorilor în trimestrul patru din 2014 calculat de Nielsen, temerile cu privire la siguranţa locului de muncă au rămas la un nivel ridicat, de 20%, în creştere de la 19% în trimestrul al treilea şi cu mult peste nivelul de 9% din trimestrul al doilea.

O creştere semnificativă este observată şi la temerile cu privire la datorii, care au avansat la 13% în ultimele trei luni ale anului trecut, de la 9% în trimestrul trei. De asemenea, îngrijorările referitoare la economie au continuat să urce, ajungând la un nivel de 10%, faţă de 8% în trimestrul al treilea şi 7% în trimestrul al doilea.

Alături de siguranţa locului de muncă, datorii şi economie, starea sănătăţii şi creşterea valorii facturilor la utilităţi se numără printre principalele îngrijorări ale românilor.

"Starea sănătăţii şi datoriile sunt menţionate semnificativ mai mult în rândul românilor comparativ cu media europeană, ca principale îngrijorări", se arată în studiul Nielsen.

La polul opus, temerile cu privire la izbucnirea unui război au scăzut semnificativ în perioada analizată, la 4%, după un nivel stabil de 7% în trimestrul doi şi trimestrul trei.

Per total, încrederea consumatorului român continuă să urmeze trendul ascendent, înregistrând cel mai înalt scor de la începutul turbulenţelor financiare globale din 2008 (77 în comparaţie cu un nivel stabil de 73 în trimestrul doi şi trimestrul trei al anului trecut), în pofida unui mediu socio-politic naţional şi European în continuă schimbare, menţionează Nielsen.

Potrivit sursei citate, scorul înregistrat de România este uşor peste media europeană (76) şi semnificativ mai mare decat al celorlalte ţări din vecinătate (Bulgaria - 75, Ungaria - 54, Ucraina - 52 şi Serbia - 52).

La nivel global, încrederea consumatorului a încheiat anul 2014 cu un index de 96 – un declin de două puncte de index faţă de trimestrul anterior, urmând câteva trimestre cu impuls pozitiv.

"În timp ce încrederea a scăzut uşor în fiecare regiune în al patrulea trimestru, faţă de trimestrul anterior, raportat la anul anterior, indexul este în continuare deasupra nivelului pre-recesiune de 94, începând cu al treilea trimestru în 2007 (...) Scorurile de încredere s-au îmbunătăţit în 39 din cele 60 de ţări pe parcursul anului", conform studiului Nielsen.

Încrederea consumatorului a scăzut cu un punct în America de Nord (106) şi Asia-Pacific (106) în al patrulea trimestru – singurele regiuni care au înregistrat scoruri peste nivelul de baza de 100. De asemenea, încrederea a scăzut cu un punct şi în Orientul Mijlociu/Africa (95), cu trei puncte în America Latină (88) şi cu două puncte în Europa (76), faţă de trimestrul anterior.

În rândul celor mai mari economii ale lumii, încrederea consumatorului a scăzut cu două puncte în SUA (106), cu patru puncte în China (107) şi cu patru puncte în Japonia (73). Pe de altă parte, încrederea a crescut cu câte un punct în Germania (98) şi Marea Britanie (94).

"Nivelul de încredere în rândul a mai mult de jumătate dintre pieţele măsurate din întreagă lume a scăzut uşor în al patrulea trimestru, pe fondul tensiunilor geopolitice continue şi o încetinirii creşterii pieţelor emergente. Pieţele din America Latină, precum Brazilia, au înregistrat scăderi majore ale încrederii în comparaţie cu ultimul trimestru al anului anterior, ce reflectă încetinirea economică din zona. În timp ce recuperarea în Europa continuă să fie slabă, (...), încrederea este în continuare uşor crescută în majoritatea economiilor, în comparaţie cu anul anterior, sugerând că temerile legate de o altă recesiune a zonei Euro nu au afectat încă perspectivele tuturor consumatorilor. În S.U.A., unde pieţele forţei de muncă au continuat să recupereze, nivelul de încredere a crescut în mod semnificativ faţă de anul anterior", a declarat Louise Keely, senior vice president Nielsen şi preşedinte The Demand Institute.

Sondajul global Nielsen, iniţiat în 2005, măsoară nivelul de încredere a consumatorilor, principalele îngrijorări ale acestora şi intenţia de cumpărare în rândul a peste 30.000 de respondenţi cu acces la internet din 60 de ţări.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NIELSEN,
STUDIU,
/actualitate/temerile-romanilor-privind-siguranta-locului-de-munca-si-datoriile-au-crescut-pe-final-de-2014-13790153
13790153
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.