De teama tarifelor, Apple va anunţa o investiţie suplimentară de 100 de miliarde de dolari în producţia internă din America. Gigantul tech, care îşi produce telefoanele în China, este puternic afectat de politica comercială a lui Trump

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 06 august 2025 14 afişări

De teama tarifelor, Apple va anunţa o investiţie suplimentară de 100 de miliarde de dolari în producţia internă din America. Gigantul tech, care îşi produce telefoanele în China, este puternic afectat de politica comercială a lui Trump

Preşedintele Donald Trump va anunţa că Apple se angajează să investească încă 100 de miliarde de dolari în producţia internă, cel mai recent angajament al gigantului tech de a creşte producţia produselor sale în SUA, pe măsură ce încearcă să evite tarifele punitive pentru telefoanele sale, titrează Bloomberg.

Anunţul, care va avea loc miercuri la Casa Albă, include un nou program menit să aducă mai multe componente din lanţul de aprovizionare al Apple în SUA. CEO-ul Apple, Tim Cook, este aşteptat să participe.

„Agenda economică America First a preşedintelui Trump a asigurat mii de miliarde de dolari în investiţii care susţin locurile de muncă în SUA şi întăresc afacerile”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Compania anunţase anterior că plănuieşte să investească 500 de miliarde de dolari în SUA în următorii patru ani, ceea ce include construirea unei noi facilităţi de producţie pentru în Houston, o academie pentru furnizori în Michigan şi cheltuieli suplimentare cu furnizorii existenţi din ţară. Anunţul de miercuri va duce angajamentul total al Apple la 600 de miliarde de dolari, a precizat Casa Albă.

Deşi investiţia promisă este substanţială, ea nu reprezintă transferul complet al producţiei în SUA pe care Trump şi oficialii de la Casa Albă îl vizionează.

La începutul acestui an, preşedintele a ameninţat că va impune Apple un tarif de cel puţin 25% dacă nu va muta producţia iPhone în SUA, la o zi după o întâlnire cu Cook la Casa Albă. Oficialii administraţiei Trump au sugerat că Apple ar putea asambla telefoanele şi alte electronice în SUA folosind robotică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apple,
tarife,
investitii,
america,
tech,
tehonologie,
sua

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.