Taxarea în turism va fi principala provocare pentru operatori în 2017

Postat la 26 ianuarie 2017 128 afişări

Conducerea Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) consideră că principala provocare pentru „industria ospitalităţii” va fi reprezentată, în 2017, de sistemul de taxare, FIHR fiind singura asociaţie patronală care nu a susţinut adoptarea legii impozitului specific în forma adoptată.

Taxarea în turism va fi principala provocare pentru operatori în 2017

„Am considerat că prin forma actuală nu se ating obiectivele legii, şi anume simplificarea şi reducerea controlului organismelor de stat, susţinerea jucătorilor mici şi mijlocii din industrie, creşterea încasărilor la bugetul de stat, dar mai ales se elimină orice formă de stimulare a celor care investesc în turismul românesc, în special în hoteluri”, a declarat joi Călin Ile, preşedintele FHIR, la încheierea conferinţei anuale a federaţiei patronale.

„Cei mai mulţi operatori sunt firme mici, 90% sunt IMM-uri, deci vor fi tratate fiscal ca IMM-uri, astfel că impozitul specific nu-i va atinge; în acelaşi timp, marii jucători nu-şi pot aduce aportul investiţional de care avem atâta nevoie, pentru că acest aport nu se scade din taxare. În opinia noastră, investiţiile în turism ar trebui stimulate prin mai multe metode, cum ar fi acordarea unor ajutoare de stat, reducerea unor taxe locale, acordarea de facilităţi în primii doi-trei ani de funcţionare a unităţii hoteliere şi/sau un regim fiscal mai relaxat pentru angajaţi”, a spus liderul FIHR. Călin Ile a precizat însă că va continua să lucreze împreună cu autorităţile, urmând „modelul de succes al unor proiecte comune precum implementarea taxei de promovare prevăzută de Codul Fiscal sau creşterea bugetului promovarea turistică a României”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.