Ţara unde familiile aflate în carantină sunt tratate oribil. „Casa noastră a ajuns ca o grădină zoologică. Vecinii ne spun să intrăm înăuntru chiar şi atunci când ieşim în balcon pentru un minut"

Autor: Andra Stroe Postat la 09 aprilie 2020 9489 afişări

Ţara unde familiile aflate în carantină sunt tratate oribil. „Casa noastră a ajuns ca o grădină zoologică. Vecinii ne spun să intrăm înăuntru chiar şi atunci când ieşim în balcon pentru un minut"

India a trimis în carantină la domiciliu zeci de mii de oameni. Dar unele dintre măsurile menite să îi ţină înăuntru - precum semnele postate în afara caselor lor şi publicarea datelor lor personale - au dus la consecinţe neintenţionate şi neplăcute, precum discriminarea, scriu cei de la BBC.

Familia de şase membri a lui Bharat Dhingra se află în „carantină de acasă” în capitala Indiei, Delhi, de când fratele şi cumnata sa s-au întors din SUA pe 22 martie. Niciunul dintre ei nu a prezentat niciun simptom, dar întreaga familie a urmat sfaturile guvernamentale şi s-a autosesizat. Apoi, oficialii au postat un autocolant în afara casei lor pe care scrie: „Nu vizitaţi. Casă aflată în carantină". Trebuia să asigure oamenii respectarea regulilor. Dar pentru persoanele ca domnul Dhingra - care respecta deja cu stricteţe regulile - semnul a provocat „stres şi presiune psihologică”.

„Casa noastră a ajuns ca o grădină zoologică", a declarat el pentru BBC. „Oamenii se opresc să facă poze când trec pe lângă. Vecinii noştri ne spun să intrăm înăuntru chiar şi atunci când ieşim în balcon pentru un minut. Înţelegem că locuinţele care sunt în carantină trebuie să fie marcate. Oficialii guvernamentali au fost foarte drăguţi, dar atitudinea unor oameni este cea care doare", a adăugat bărbatul. Unii oameni chiar au distribuit imaginea casei pe grupurile locale de WhatsApp ca avertisment, încălcându astfel intimitatea familiei sale. „Oamenii trebuie să conştientizeze că această măsură de carantină la domiciliu este una de precauţie – nu înseamnă că suntem infectaţi, dar să zicem, chiar dacă am fi, nu trebuie să fim ostracizaţi pentru asta", a mai spus Dhingra.

BBC a luat legătura cu mai multe persoane din toată ţara care au avut experienţe similare. Un cuplu, care preferă să rămână sub anonimat, a spus că locuinţa lor din Noida - o suburbie din Delhi - a devenit „o casă a groazei pentru mulţi”. „Am intrat în carantină acasă imediat după ce ne-am întors din străinătate ca o măsură de precauţie. Nu ne-am dat seama că vom fi complet ocoliţi de comunitate." Cei doi îşi doresc doar câteva cuvinte de încurajare la telefon sau un mesaj. „Dar toată lumea ne priveşte cu suspiciune - chiar şi atunci când suntem pe balcon. E foarte trist că suntem trataţi aşa."

Kuljeet Singh este o altă persoană care s-a confruntat cu probleme similare atunci când i s-a spus să rămână în carantină la domiciliu. El a cunoscut-o pe cântăreaţa de la Bollywood, Kanika Kapoor, care a testat ulterior pozitiv, la o petrecere. „Cazul a fost discutat la nesfârşit în mass-media şi asta a pus atât de multă presiune asupra familiei mele", a spus el. „Tot felul de zvonuri au început să se răspândească. Unii au spus că vomit sânge şi voi muri în câteva zile." Singh a spus că „oamenii sunt speriaţi şi cred că orice zvon din social media”. Deşi perioada de carantină s-a încheiat acum, el spune că stigmatul îl va urmări mult timp. „Chiar şi vânzătorii de legume şi lapte refuză să vină să livreze la noi acasă”.

În unele cazuri, modul în care s-a efectuat testarea a cauzat probleme: un cuplu din estul statului Bihar a spus că fiului lor i s-a spus să iasă din clădire, în stradă, pentru a-şi da proba pentru testare. „A fost trimis în carantină acasă după ce s-a întors din Canada. Vederea atâtor doctori în costume protecţie i-a făcut pe vecinii noştri să se sperie. Oamenii au încetat să ne salute - chiar de la o distanţă sigură." Ei au adăugat că fiul lor a  fost depistat negativ, dar discriminarea continuă. „Oamenii sunt încă reticenţi în interacţiunea cu noi”, au spus ei.

Între timp, numele şi adresele celor aflaţi în carantină au fost făcute publice în oraşele din sudul Hyderabad şi Bangalore. „Oamenii [aflaţi în carantină acasă] se plimbau fericiţi ca şi cum ar fi într-o vacanţă şi de aceea datele au fost răspândite", a explicat un agent principal din Bangalore pentru BBC Hindi. Experţii spun însă că acest lucru încalcă intimitatea oamenilor. „Ar fi fost bine dacă guvernul ar fi publicat doar numele. Dar publicarea adreselor este o invitaţie pentru a crea probleme", a declarat avocatul KV Dhananjay, citat de BBC.

Datele personale făcute publice au dus la apeluri telefonice la ore ciudate şi sfaturi nedorite cu privire la „cum să omori virusul” pentru unele dintre familii. Ramesh Tunga, care a părăsit oraşul cu o zi înainte de a fi anunţat blocarea la 24 martie, a declarat că se confruntă cu o discriminare similară. „Am părăsit Hyderabad pentru a merge în satul meu. I-am informat pe oficialii satului şi am intrat în auto-izolare, chiar dacă nu am avut istoric de călătorie în străinătate", a spus el. Dar asta i-a provocat „mai multe probleme”. „Oamenii au încetat să vorbească cu familia mea. Toată lumea credea doar că am coronavirus şi că voi infecta întregul sat", a spus el. „A fi atent este bine, dar oamenii nu ar trebui să înceteze să fie oameni”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
india,
discriminare,
familii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.