Ţara care vrea să distrugă Hollywood. Construieşte 27 de cinematografe pe zi

Postat la 21 mai 2017 83 afişări

În 2017, box-office-ul din China îl va depăşi, pentru prima dată, pe acela din Statele Unite; astfel, China devine cea mai mare piaţă din lume pentru industria cinematografică.

Ţara care vrea să distrugă Hollywood. Construieşte 27 de cinematografe pe zi

În 2016, China a construit 27 de cinematografe pe zi - este un număr impresionant, dar care arată ambiţia asiaticilor de a demola mitul Hollywood. Astfel, la jumătatea lunii noiembrie, China a reuşit să depăşească Statele Unite la numărul total de cinematografe.

Producătorii din Statele Unite nu par a avea neapărat o problemă cu numărul tot mai mare de cinefili din China, ci mai degrabă cu guvernul chinez, cel care impune un număr maxim de filme străine ce pot fi difuzate în sălile de cinema. În 1994, spre exemplu, doar 10 filme americane au ajuns pe marile ecrane din China; ca urmare a mai multor runde de negocieri, în 2012 numărul a fost crescut la 34.

Pentru a ocoli aceste restricţii, un model adoptat de tot mai multe companii de producţie din Statele Unite este de a co-produce filmul alături de o companie din China. Astfel, pelicula nu mai este din punct de vedere tehnic una străină, având acces direct în sălile de cinema.

Dar scopul final al Chinei este acela de a-i depăşi pe americani, aşa că asiaticii au început să construiască propriul lor Hollywood: o investiţie de 8,2 miliarde de dolari care îşi va deschide porţile în aprilie 2017.

Care va fi succesul chinezilor în industria cinematografică e încă greu de estimat, dar par a fi dispuşi să investească timp şi mai ales bani pentru a câştiga această cursă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.