Sute de imigranţi au rupt dispozitivul forţelor de ordine şi au pătruns în Macedonia

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 22 august 2015 101 afişări

Sute de imigranţi au reuşit să rupă dispozitivul forţelor de ordine şi să pătrundă sâmbătă în Macedonia, pe la Gevgelija, la frontiera cu Grecia, iar potrivit presei poliţia a replicat cu grenade asurzitoare, relatează BBC News online.

Un număr uriaş de persoane - multe dintre ele refugiaţi din Siria - s-a adunat în ultimele zile în zona Gării Gevgelija şi continuă să crească, după ce Macedonia şi-a blocat frontiera de sud şi a declarat stare de urgenţă la frontieră.

Cei mai mulţi dintre aceste persoane vor să traverseze Macedonia şi Serbia pentru a ajunge în partea de nord a Europei, prin Ungaria.

Forţele macedonene de securitate urmau să permită sâmbătă câtorva sute de imigranţi, deodată, să pătrundă pe teritoriul macedonean, în momentul plecării unor trenuri către nord, spre Serbia şi restul Europei.

Însă unii imigranţi au rupt dispozitivul de securitate atunci când autorităţile au încercat să lase să treacă un mic grup, în care se aflau numeroşi copii, potrivit The Associated Press. Unele persoane au fost rănite în timp ce poliţiştii încercau să le blocheze drumul, precizează agenţia americană.

Imigranţii au fost respinşi vineri cu lovituri de baston şi scuturi de către membri ai forţelor macedonene antirevoltă, care au recurs, de asemenea, la gaze lacrimogene.

Numeroase persoane, inclusiv copii, şi-au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă sub cerul liber, în ploaie, iar unora li s-a permis să urce în trenuri care circulau către nord.

Între timp, Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "miile de refigiaţi şi imigranţi vulnerabili, în special femei şi copii, comasaţi în prezent de partea greacă a frontierei în condiţii care se deterioarează".

ONU a îndemnat Macedonia să-şi "gestioneze în mod ordonat şi să-şi protejeze cu sensibilitate frontiera", iar Grecia să-şi "îmbunătăţească aranjamentele de înregistrare şi primire" de partea sa de frontieră.

UNHCR a anunţat totodată că a primit asigurări din partea Macedoniei că frontiera "nu va fi închisă în viitor", fără să ofere alte precizări.

Pe ţărmul Greciei au sosit aproximativ 160.000 de persoane începând din ianuarie, estimează ONU, dintre care 50.000 numai în ultima lună.

Ministrul macedonean de Externe Nikola Poposki a declarat pentru BBC că situaţia s-a "deteriorat în mod dramatic".

"În ultimele câteva zile a crescut în mod dramatic valul de imigranţi. Am ajuns la 3.000-3.500 de oameni pe zi, ceea ce, evident, pentru o ţară cu o populaţie de două milioane de persoane şi resursele noastre este greu de gestionat zi de zi", a spus Poposki.

"Am fost nevoiţi să consolidăm controlul intrărilor ilegale pe teritoriul macedonean", a subliniat el.

"Macedonia nu este, în mod categoric, un loc în care ei (imigranţii şi refugiaţii) să fie maltrataţi", a declarat Poposki, răspunzând unor critici.

Toţi imigranţii au obligaţia să se înregistreze la intrarea pe teritoriul macedonean şi au 72 de ore la dispoziţie să hotărască dacă cer azil sau îşi continuă drumul către nord, a precizat ministrul.

Macedonia şi vecinul său de la nord, Serbia, nu fac parte din Uniunea Europeană (UE).

Însă Ungaria, la nord de Serbia, este stat membru UE şi al zonei Schengen. Acest lucru înseamnă că, odată odată ce ajung în Ungaria, aceste persoane pot călători mai departe prin Europa, mai puţin în Marea Britanie şi Irlanda, fără să fie nevoite să prezinte documente la frontierele internaţionale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MACEDONIA,
MIGRARE,
UE
/actualitate/sute-de-imigranti-au-rupt-dispozitivul-fortelor-de-ordine-si-au-patruns-in-macedonia-14684642
14684642
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.