SUA au investit masiv în economie şi au ieşit din recesiune. Europa s-a temut să cheltuiască şi acum tânjeşte după un dram de creştere

Postat la 15 ianuarie 2013 12 afişări

Pentru a ieşi din criză, zona euro a ales calea austerităţii şi prudenţei şi s-a împot­molit în recesiune. SUA au pornit cheltuind masiv pe stimularea economiei. Unde s-a ajuns?

Oficialii băncii centrale americane, Rezerva Federală, anticipează pentru anul acesta un avans al PIB de 2,5%, creştere cu care zona euro nu s-a mai întâlnit din 2007, şi reducerea vizibilă a şomajului. Pe cealaltă parte a Atlan­ticului, liderii uniunii monetare anunţă cu aere de învingători că partea cea mai grea a crizei a trecut şi speră că anul acesta vor putea vedea startul revenirii. Dar până atunci şomajul va stabili record după record, efectele pentru societate fiind întotdeauna negative. Economia SUA va creşte cu 2,5% anul acesta şi cu 3,5% anul viitor, estimează Charles Evans, preşedintele Federal Reserve Bank of Chicago. De asemenea, el anticipează că rata şo­majului va ajunge la 7,4% în 2012 şi la 7% în 2014, scrie agenţia Thomson Reuters.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
investit,
economie,
recesiune,
Europa,
creştere
/actualitate/sua-au-investit-masiv-in-economie-si-au-iesit-din-recesiune-europa-s-a-temut-sa-cheltuiasca-si-acum-tanjeste-dupa-un-dram-de-crestere-10467827
10467827
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.