STUDIU: În România există peste 122.000 de magazine. Doar 1,1% sunt hipermarketuri, supermarketuri şi discounteri

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 28 octombrie 2014 0 afişări

"Estimăm o evoluţie negativă a universului de magazine din România, o reducere a acestuia ca urmare a faptului ca numărul magazinelor noi va fi mult mai mic decât al celor care se vor închide", a declarat pentru MEDIAFAX Simona Stoica, statistician al firmei de retail tracking Vektor Marktforschung.

Tendinţa ultimilor ani în rândul retailerilor mari a fost extinderea pe segmentele de magazine de proximitate şi supermarketuri, trend care va continua şi va afecta în principal magazinele alimentare mici ale antreprenorilor locali.

"O cifră exactă privind numărul de magazine deschise şi închise în comerţul tradiţional şi impactul deschiderilor din comerţul modern asupra celui tradiţional vom avea peste doi ani când intenţionam să realizăm din nou un recensământ complet", a arătat Stoica.

Vektor Marktforschung a efectuat anul trecut primul recensământ complet al tuturor punctelor de vânzare de bunuri de larg consum alimentare şi nealimentare din România, până în cele mai îndepărtate sate din ţară.

Potrivit studiului, comerţul tradiţional este reprezentat de 86.222 de magazine, urmat de HoReCa - 34.526 unităţi şi retailul modern - 1.353 magazine. Suprafaţa totală a spaţiilor de retail era de 6.857.514 metri pătraţi, din care 44,5% retailul tradiţional, 30,5% HoReCa şi 25% comerţul modern.

Totuşi, cu doar 1,1% din totalul magazinelor de pe piaţă şi 25% din suprafaţa de vânzare, cele 12 reţele mari de retail cumulau la finele anului trecut jumătate din cifra totală de afaceri a pieţei de retail (comerţ modern şi comerţ tradiţional).

De altfel, Vektor Marktforschung estimează că şi în acest an retailul modern îşi continuă ascensiunea şi va ajunge la o pondere de 55%.

Comerţul modern din România îşi are începuturile la miljlocul anilor '90, odată cu intrarea pe piaţă a grupului german Metro, care a deschis în 1996 un magazin cash&carry în Otopeni. Apoi, în 1999 Billa deschide primul supermarket de pe piaţa locală în cartierul bucureştean Titan, a urmat Profi în 2000 la Timişoara, iar anul următor şi-a făcut intrarea pe piaţa locală Carrefour, în cartierul Militari din Capitală, Selgros Cash&Carry la Braşov şi XXL MegaDiscount în Bucureşti. Urmează în 2003 primul hipermarket Cora, în Pantelimon, iar doi ani mai târziu, în 2005, deschid primele magazine Penny Market, Plus şi Kaufland. În 2006 intră pe piaţa locală hipermarketurile Real (Timişoara) şi Auchan (Titan - Bucureşti). Anul trecut, Auchan a preluat 20 de magazine real, iar acesta din urmă a mai rămas cu patru unităţi în România. În 2010, îşi face intrarea pe piaţa locală retailerul de discount Lidl, care preia cele peste 100 de magazine ale reţelei Plus. În 2009, criza economică mondială îşi face simţită prezenţa în România şi, pe fondul scăderii consumului, majoritatea retailerilor optează, în lupta pentru menţinerea sau creşterea vânzărilor, pentru extindere, fie prin deschiderea de magazine cu suprafaţă mai mică, fie prin intrarea pe alte segmente de piaţă.

Cel mai elocvent exemplu în acest sens este Carrefour, care a dezvoltat, pe lângă hipermarketuri, o reţea de supermarketuri - Market, una de magazine de proximitate - Express, un lanţ de magazine pentru oraşele mici - Contact, dar şi un magazin online. Anul acesta retailerul a lansat şi un concept hibrid de magazine, situat între discounter şi cash&carry, Supeco, care a ajuns la două magazine şi urmează să mai deschidă încă două.

De asemenea Metro a lansat magazinele Metro Punct, cu suprafaţă mai mică şi sortiment redus, dar şi franciza "LaDoiPaşi", adresată micilor comercianţi, care numără în prezent peste 600 de magazine.

Cei mai agresivi retaileri în ceea ce priveşte extinderea au fost însă Mega Image (104 deschideri în 2013) şi Profi (63 de magazine noi în 2013). Şi dacă Mega Image s-a concentrat pe deschideri în special în Bucureşti şi judeţul Ilfov, Profi a mers în oraşele din provincie.

De altfel, 2013 a fost anul cu cele mai multe deschideri, peste 270, din care peste 90% supermarketuri, magazine de proximitate şi unităţi de discount.

Şi în acest an, retailerii moderni au continuat investiţiile în expansiune şi au deschis peste 170 de magazine, cei mai activi rămânând Mega Image, cu 65 de magazine noi de la începutul anului, şi Profi - 50. De asemenea, Carrefour a inaugurat peste 20 de magazine din toate formatele, Lidl - 13, Kaufland - 9, Billa - 5 şi Rewe - 5 Penny Market şi 1 XXL MegaDiscount.

Vektor Marktforschung este o companie de retail tracking şi servicii de valoare adaugată în domeniu, activă în România şi Republica Moldova. Compania este condusă de Marius Căluian, fost director general al MEMRB România şi Republica Moldova şi Client Service Director al Nielsen România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STUDIU,
MAGAZINE,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/studiu-in-romania-exista-peste-122-000-de-magazine-doar-1-1-sunt-hipermarketuri-supermarketuri-si-discounteri-13475532
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi
Ce se va întâmpla cu preţurile produselor din magazinele Mega Image? Compania anunţă „măsuri de urgenţă”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.