Studiu despre impactul Covid: 46% dintre investiţii au fost anulate, reduse sau suspendate

Autor: Cosmin Pirv Postat la 25 noiembrie 2020 129 afişări

Pandemia de Covid-19 a avut un impact puternic asupra investiţiilor din România. 46% dintre investitorii străini şi-au anulat, diminuat sau au întrerupt investiţiile în 2020, potrivit unui studiu realizat de EY România.

Studiu despre impactul Covid: 46% dintre investiţii au fost anulate, reduse sau suspendate

Conform unui comunicat al EY România, pandemia şi-a pus amprenta asupra planurilor de investiţii străine directe (ISD) în întreaga Europă şi a determinat companiile să reanalizeze viabilitatea proiectelor de producţie, cercetare sau servicii de suport. În România, 46% dintre investitorii străini şi-au anulat, diminuat sau au întrerupt investiţiile în 2020, în timp ce 51% nu au operat nicio modificare în proiectele de investiţii planificate, conform EY Attractiveness Survey Romania, primul studiu de atractivitate EY dedicat pieţei din România.

„Investiţiile străine pot deveni o forţă pentru dezvoltarea economică a României în perioada post-pandemie. Însă, pentru a fi considerată o destinaţie atractivă pentru investiţii, România trebuie să îşi reformeze abordarea de atragere a acestor proiecte. Având în vedere că pandemia a accelerat adoptarea tehnologiei, practicile durabile şi reorganizarea lanţurilor de aprovizionare, România va fi nevoită să se adapteze rapid şi eficient la aceste tendinţe emergente şi, implicit, la aşteptările actuale ale investitorilor într-un mediu de afaceri care a suferit modificări majore”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România şi Moldova şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.

Conform studiului, în perspectivă, investitorii sunt totuşi optimişti: 41% dintre ei consideră că România va fi mai atractivă din punctul de vedere al investiţiilor străine directe după încheierea pandemiei. Operaţiunile legate de logistică/lanţuri de aprovizionare şi de producţie reprezintă principalele atracţii pentru investiţii în rândul a 35% şi, respectiv, 34% dintre respondenţi.

În opinia investitorilor, sectoarele cheie care pot favoriza dezvoltarea economică a României în următorii ani sunt agricultura, sectorul IT şi industria de transporturi şi auto. Pentru creşterea competitivităţii ţării, educaţia, transformarea tehnologică şi infrastructura sunt principalele zone problematice în care România ar trebui să investească şi să-şi concentreze eforturile pentru a le îmbunătăţi.

Potrvit EY România, în 2019 au fost anunţate 78 de proiecte de investiţii directe, marcând o scădere de aproximativ 28% comparativ cu anul anterior (113 proiecte în 2018) şi plasând ţara noastră pe locul al 15-lea în Europa în topul atractivităţii. Cu toate acestea, valoarea ISD s-a menţinut relativ la acelaşi nivel: 5.26 miliarde euro (2018) vs. 5.17 miliarde euro (2019).

O tendinţă similară s-a putut observa la nivelul întregii regiuni.

La finalul lui 2019, cele mai importante economii cu investiţii în România, pe baza datelor privind soldul ISD puse la dispoziţie de BNR, au fost: Ţările de Jos, cu o cotă a ISD în soldul total de 23,2%, urmate de Austria, cu o cotă de 12,6%, şi Germania, cu o cotă de 12,3%. Per total, principalele 10 ţări investitoare au înregistrat o cotă însumată de 83,4% din soldul total al ISD, în timp ce principalele 20 de ţări investitoare deţineau o cotă de 95,4% din soldul total al ISD. Este de reţinut faptul că ţările membre ale Uniunii Europene au înregistrat o cotă însumată de 89,5% din soldul total al ISD, ceea ce subliniază rolul UE ca principal partener strategic al României.

Conform specialiştilor EY România, investiţiile străine s-au concentrat în principal în marile oraşe în 2019. Bucureştiul a atras 50% din numărul total de proiecte de ISD anunţate (o creştere de 10% faţă de anul anterior), urmat de Timişoara, situată pe locul al doilea, pentru al doilea an consecutiv, cu o cotă de piaţă de 11,5%, şi de Iaşi, care atras doar 3,8% din numărul total de proiecte de investiţii.

„În linie cu tendinţele europene, sectorul digital şi cel al serviciilor pentru întreprinderi au atras cele mai multe proiecte de ISD în 2019, cumulând o cotă de piaţă de 36% în cazul sectorului digital şi de 16,7% în cazul serviciilor pentru întreprinderi. Împreună, acestea au generat peste 50% din numărul total de noi locuri de muncă create. Poziţionată pe locul al treilea în clasamentul atractivităţii, industria agroalimentară a generat mult mai puţine noi locuri de muncă, iar în noul context este un sector mult mai vulnerabil, ce a suferit pierderi de venituri pe fondul perturbărilor lanţurilor de aprovizionare provocate de COVID-19”, se arată în comunicat.

Studiul EY arată că, pe termen lung, deciziile investitorilor se vor baza pe următorii trei factori de piaţă: stabilitatea socială şi politică (66%), oferta de forţă de muncă, atât calificată, cât şi necalificată (65%) şi competitivitatea ţării în materie de costuri (65%).

„Pentru a-şi îmbunătăţi atractivitatea, majoritatea respondenţilor consideră că România ar trebui să îşi concentreze eforturile şi investiţiile în domeniile cheie problematice, precum educaţia (85% dintre răspunsuri), transformarea tehnologică (81%) şi infrastructura (80%). În privinţa sectoarelor care ar putea accelera dezvoltarea României, investitorii străini au menţionat agricultura (35%), sectorul IT (29%) şi cel al transporturilor şi auto (21%). În cazul companiilor deja prezente pe piaţa locală, sunt esenţiale măsurile de siguranţă şi securitate puse în practică pentru a preîntâmpina o criză majoră în viitor (74%) şi nivelul de succes în soluţionarea crizei provocate de COVID-19 (61%)”, se mai arată în comunicat.

Prezentă în România din anul 1992, EY are peste 800 de angajaţi în ţară şi în Republica Moldova şi furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, strategi şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
studiu,
investiţii,
covid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.