Studiu Coface: Insolvenţele în România au crescut în primul semestru din 2021 cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Autor: Ramona Cornea Postat la 12 august 2021 47 afişări

Studiu Coface: Insolvenţele în România au crescut în primul semestru din 2021 cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

În primele şase luni din 2021 s-au deschis 3.033 proceduri noi de insolvenţă, cu Ă23% peste nivelul înregistrat în acelaşi interval din anul precedent, conform unui studiu al Coface România. Numărul insolvenţelor deschise în prima jumătate a acestui an au revenit aproape de nivelul anterior pandemiei Covid-19, iar aşteptările analiştilor sunt să crească cu cel puţin 10% faţă de anul anterior. Numărul de angajaţi raportat de firmele insolvente în perioada analizată este de 11.294.

„Schemele de sprijin acordate populaţiei şi companiilor active pe parcursul anului 2020 au reprezentat principalul factor pentru diminuarea efectelor financiare negative ale pandemiei Covid-19 în economie. Prima jumătate a anului 2021 marchează, însă, o concretizare a „insolvenţelor ascunse”, atât ca efect de bază, cât şi ca urmare a pierderilor reale din anumite sectoare de activitate. Privind către al doilea semestrul din 2021, nu trebuie să ignorăm o serie de provocări, care pun presiune pe mediul de business: dezechilibre ale fluxurilor globale de producţie şi logistice, predictibilitate redusă a evoluţiei preţurilor materiilor prime şi materialelor, inflaţie, riscuri politice, etc. Pentru a completa acest mix exploziv, iminenţa unui val patru de infectări şi retragerea treptată a măsurilor de sprijin vor testa rezistenţa companiilor în faţa şocurilor şi capacitatea acestora de a-şi gestiona eficient resursele”, a declarat Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.

Pierderile financiare cauzate de firmele insolvente în primul semestru 2021 au fost aproape de 2 mld. lei, de 5 ori sub nivelul corespondent din 2015 şi cel mai scăzut din ultimul deceniu. Se observă o scădere graduală a numărului companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 mil. EUR (medii si mari), la doar 130, minimul ultimului deceniu. Totodată, România a înregistrat în ultimii 3 ani sub 20 de firme insolvente la fiecare 1.000 de companii cu venituri peste 1.000 EUR/lună. Astfel, se apropie de media regională din perspectiva insolvenţelor raportate la 1.000 de companii active, respectiv 11, după ce a condus în permanenţă acest top regional în ultimul deceniu.

Cele mai multe insolvenţe deschise în primul semestru al anului curent au fost înregistrate în sectorul construcţiilor (542), urmat de comerţul cu amănuntul (455) şi comerţul cu ridicata şi distribuţie (409). Ponderea primelor 3 sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare de insolvenţă pe rol a variat în ultimii cinci ani între 50% - 54%, iar pentru primele cinci sectoare între 65% - 70%.

Primele cinci sectoare care înregistrează cel mai ridicat număr al insolvenţelor acoperă o pondere similară şi din punctul de vedere al firmelor totale active. Din această perspectivă, cel mai afectat sector este cel al fabricării produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care a înregistrat o rată a insolvenţelor de 24 de companii la 1.000 de firme active, aproape de 3 ori peste media la nivel naţional. Acesta este urmat de sectorul construcţiilor şi de HoReCa, sector foarte afectat de restricţiile Covid-19. Conform datelor, vânzările companiilor active în sectorul HoReCa au scăzut cu 39% pe parcursul anului 2020, în timp ce profitul a înregistrat o contracţie de 77%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
insolventa,
romania,
coface,
semestru,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.