Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan; traseele montane, închise

Postat la 14 noiembrie 2016 181 afişări

Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan; traseele montane, închise

Vântul a bătut cu rafale de peste 80 de kilometri la oră, luni dimineaţa, viscolind zăpada şi reducând vizibilitatea la Cota 2000 pe Transfăgărăşan la mai puţin de un metru, blocând, de asemenea, intarea în Staţia Salvamont Argeş, informează corespondentul MEDIAFAX.

"Iarna, la Cota 2000 se ajunge doar pe picioare, fie la deal, fie la vale. Duminică, dar şi în noaptea de duminică spre luni a fost viscol foarte mare. Sunt zone unde zăpada e viscolită la rasul ierbii şi alte zone foarte încărcate, unde pe drum sunt troiene foarte mari, de 2 metri şi jumătate. Aceasta este în sfârşit o iarnă aşa cum trebuie să fie. Aşa sunt iernile la munte, cu zăpadă. În ultimii 5 -6 ani am avut zăpadă foarte puţină şi teren relativ stabil, iar unii oamenii s-au obişnuit să se deplaseze peste tot. Acum, o să apară problemele pentru că vor spune: lasă, am mai fost în decembrie la munte. Numai că nu seamănă o zi cu alta, ca să nu mai spun de o lună decembrie cu o alta", a declarat Ion Sănduloiu, şef Salvamont Argeş.

Pe timpul viscolului, vizibilitatea a scăzut sub un metru.

"A fost un viscol care la rafală avea pete 80 de km la oră. Erau minute în şir când, ieşind afară, nu puteai să vezi nici la un metru. Dacă întindeai palma, nu ţi-o vedeai. Zăpada se depozitează în jurul obstacolelor, de obicei, iar de data asta s-a depozitat şi în jurul clădirii Salvamont. Avea cam un metru. Întâi am filmat, apoi am deszăpezit", a mai povestit Sănduloiu.

Duminică, un turist belgian care se avântase într-o drumeţie a fost întors din drum de salvamontişti.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.