Statistică alarmantă despre bolnavii de COVID din România

Autor: Luiza Paraschivu Postat la 24 august 2020 71 afişări

Statistică alarmantă despre bolnavii de COVID din România

Aproape 5.600 de cadre medicale din România s-au îmbolnăvit de Covid -19. Cei mai mulţi dintre angajaţii din spitale şi din căminele de bătrâni au făcut forme mai grave ale bolii. „Personalul din sănătate e îmbătrânit şi epuizat profesional”, spun reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

6,3 la sută din bolnavii de Covid din România sunt angajaţi în sistemul de sănătate. La fel de mulţi ca în Italia, dar procentul este dublu faţă de cel din China, de exemplu, spune Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. 28 dintre cadrele medicale infectate cu SARS COV 2 au murit.

Angajaţii din sănătate fac forme mai grave ale bolii faţă de alţi pacienţi, spune medicul infecţionist Adrian Marinescu. Iar una dintre cauze ar fi că spitalele nu au infrastructura necesară pentru a putea preveni infectările, consideră Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

„Ce generează o asemenea situaţie, în toate statele? E simplu de înţeles. Probabilitatea mult mai mare ca pacienţii infectaţi să se prezinte într-o unitate sanitară. Spitalele nu au circuite pentru această infecţie sau pandemia nu le-a găsit pregătite cu circuitele adecvate”, a declarat Viorel Rotilă, managerul Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. Acesta a precizat că personalul din Sănătate e îmbătrânit: „Personalul din sănătate e îmbătrânit şi epuizat profesional”.

„Personalul medical face mai frecvent forme mai severe tocmai pentru că e vorba de încărcătura virală mare.Şi mai este o explicaţie prin faptul că ei vin în contact cu virusul de un număr mare de ori, şi atunci este o însumare a încărcăturilor”, a declarat medicul Adrian Marinescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bolnavi,
covid,
sistemul medical,
sistem,
federatie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.