Spiegel: Serviciul german de informaţii externe a spionat organizaţia Interpol timp de mai mulţi ani

Autor: Mircea Olteanu Postat la 23 aprilie 2017 110 afişări

Agenţia germană de informaţii externe BND a spionat organizaţia internaţională Interpol timp de mai mulţi ani, colectând informaţii de la birorurile de legătură ale Interpol din mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, potrivit site-ului publicaţiei Der Spiegel.

Serviciul federal de Informaţii (BND) ar fi adăugat adresele de e-mail, numerele de telefon şi fax ale anchetatorilor de poliţie pe lista sa de monitorizare, susţine publicaţia, pe baza unor documente neprecizate.

Mai mult, serviciul de spionaj ar fi monitorizat şi agenţia europeană de poliţie, Europol.

Konstantin von Notz, membru al Partidului Verzilor care face parte din Comisia de investigaţie din Parlamentul german, a catalogat ultimele informaţii privind activităţile de spionaj ale BND drept "scandaloase şi de neconceput".

Oficialul a mai spus că ultimele dezvăluiri arată cât de ineficiente au fost până acum controalele parlamentare, în pofida noii legislaţii care are drept scop reformarea BND.

BND, Interpol şi Europol au refuzat să comenteze informaţiile publicate de Der Spiegel, informează agenţia de ştiri Reuters.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
SPIONAJ,
POLIŢIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.