Spania reactualizează rapoartele economice din T2: Produsul intern brut a suferit un declin de 17,8%, cea mai mare scădere înregistrată vreodată

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 24 septembrie 2020 53 afişări

Spania reactualizează rapoartele economice din T2: Produsul intern brut a suferit un declin de 17,8%, cea mai mare scădere înregistrată vreodată

Economia spaniolă a intrat în recesiune tehnică în T2/2020 după ce a înregistrat o scădere de 17,8% între aprilie şi iunie. Produsul intern brut (PIB) a suferit cel mai grav declin de când au început să fie raportate rezultatele trimestriale de Institutul Naţional de Statistică (INE), adică din 1970. Ultima dată când ţara a trecut printr-o perioadă asemănătoare din punct de vedere economic a fost în timpul Războiului Civil Spaniol din 1936-1939, scrie El País.

Totuşi, contracţia nu a fost atât de gravă precum estima INE la sfârşitul lunii iulie, preconizându-se atunci un declin de 18,5%. Diferenţa faţă de aceeaşi perioadă din 2019 este de 21,5%, sub estimările de acum două luni de 22,1%. Până acum, cea mai mare scădere economică pe care a înregistrat-o Spania a fost în al doilea trimestru din 2009, în mijlocul crizei financiare, când output-ul a scăzut cu 4,4% de la un an la altul.

Spania continuă să fie una dintre cele mai afectate ţări în contextul crizei coronavirusului. În Europa, doar Regatul Unit a publicat un bilanţ similar, PIB-ul britanic scăzând cu 21,7%. Între timp, economia franceză a scăzut cu 18,9%, PIB-ul Italiei a suferit un declin de 17,7%, iar Portugalia a înregistrat o contracţie de 16,3%.

Cei doi factori care determină scăderea masivă a economiei spaniole sunt măsurile dure de distanţare socială şi dependenţa de sectoarele lovite în plin de pandemie, cum ar fi ospitalitatea, transporturile, entertainment-ul şi, în general, toate activităţile care necesită interacţiune socială.

În Grecia, veniturile din turism vor scădea, cel mai probabil, cu 80% anul acesta şi vor ajunge la 3,5 miliarde de euro, faţă de 18,2 miliarde în 2019.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spania,
declin,
t2,
economie,
pib

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare? Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare?

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Mediafax
Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”, dar ar putea exista efecte pe termen scurt asupra sănătăţii. Reglementarea propusă de Benjamin Franklin în 1784 Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”, dar ar putea exista efecte pe termen scurt asupra sănătăţii. Reglementarea propusă de Benjamin Franklin în 1784
Ludovic Orban a anunţat că ia în considerare restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza epidemiei de SARS-CoV-2
MonitorulApararii
Ministrul Apărării despre lupta contra pandemiei: s-au efectuat peste 100.000 de misiuni, s-au cheltuit peste 53 milioane de euro Ministrul Apărării despre lupta contra pandemiei: s-au efectuat peste 100.000 de misiuni, s-au cheltuit peste 53 milioane de euro
Trump anunţă un acord istoric între Israel şi Sudan
MonitorulPartidelor
Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa
Clotilde Armand, validată în funcţia de primar al Sectorului 1. Armand: Touche
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA... COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA...
De ce trebuie să se ţină la termen alegerile parlamentare? Analiza lui Ion Cristoiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.