Saxo Bank: V-aţi descurcat bine, dar nu suficient de bine

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 07 noiembrie 2014 59 afişări

”România este o poveste bună. V-aţi descurcat bine, dar nu suficient de bine. Dar e un lucru cu dus-şi-întors, pentru că toţi cei care greşesc vor să îmbunătăţească ceea ce fac.” a spus Steen Jakobsen, economistul şef al băncii daneze Saxo Bank, instituţie fondată în 1992, în cadrul Business Club.

Saxo Bank: V-aţi descurcat bine, dar nu suficient de bine

Predicţiile băncilor din România, indică danezul, arată previziuni de creştere economică de 3,3% pentru anul viitor, dar Jakobsen crede că mai realist este un scenariu cu creştere economică zero. Pe de o parte producţia industrială arată bine, dar ceea ce este îngrijorătoare evoluţia din domeniul construcţiilor. ”Pentru a se apropia de nivelul ţărilor din vest aveţi nevoie de o creştere economică de 5%, iar acum rata este de 2%.” Jakobsen sumarizează părţile bune dar şi pe cele slabe ale economiei româneşti. Pe un taler al balanţei se plasează industria automotive (care depăşeşte deja 10% din PIB), investiţiile străine directe sunt puternice (reprezentând peste 1% din PIB) şi ratele scăzute ale dobânzilor. Pe celălalt taler se află sistemul bancar slăbit, sectoare economice slabe (construcţii, de pildă), anul electoral, corupţia, lipsa reformelor. Una peste alta, danezul se aşteaptă ca întreaga Europă să intre în recesiune anul viitor iar România va resimţi acest lucru din plin, din pricina faptului că 75% din exporturi merg către ţări din acest continent.

”Dacă aş fi un mare investitor, aş investi în România pentru că este ieftin, dar pentru un fond de tip hedge ţara este prea mică. Sunt deopotrivă, ca peste tot, plusuri şi minusuri”, spune Steen Jakobsen. Economistul şef al Saxo Bank conchide cu o altă glumă. Deşi are 50 de ani, spune că în fiecare an îi scrie o scrisoare lui Moş Crăciun, căruia îi cere un singur lucru: să adune toţi politicienii şi factorii de decizie din băncile centrale, toţi economiştii şefi din lume, să-i ducă pe un teren pustiu din Australia unde să-i ţină pentru cinci ani. ”Sunt încredinţat că lumea ar fi mai bună fără ei”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business,
economist,
Saxo Bank,
banca
/actualitate/saxo-bank-v-ati-descurcat-bine-dar-nu-suficient-de-bine-13509947
13509947
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
ProMotor.ro
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
Senzațional: Dacia electrică există deja! Când a fost produsă, Elon Musk purta scutece
Anunțul care bate orice SAMSAR! Un român a avut o idee GENIALĂ pentru a vinde un VW Golf diesel
Descopera.ro
Ce se întâmplă în CORPUL tău dacă bei zilnic 4 CEŞTI de cafea Ce se întâmplă în CORPUL tău dacă bei zilnic 4 CEŞTI de cafea
Aşa arată CORONAVIRUSUL în corpul celor INFECTAŢI. Imagini în PREMIERĂ - FOTO
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu
Go4it.ro
Unde găseşti cel mai ieftin iPhone 11 la ora actuală. Pe eMAG, evoMAG, Altex sau Flanco? Unde găseşti cel mai ieftin iPhone 11 la ora actuală. Pe eMAG, evoMAG, Altex sau Flanco?
Telefoane de TOP la preţuri excelente. Pe care să îl alegi în 2020
Google Maps: aplicaţie actualizată pentru mobil şi logo nou la 15 ani de la lansarea serviciului
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.