Romgaz şi-a rectificat bugetul după preluarea Azomureş: profitul net bugetat pentru 2026 creşte cu 2,9% faţă de varianta iniţială, la 1.931 mil. lei, dar pentru 2027 compania anticipează o scădere la 1.151 mil. lei
Romgaz (simbol bursier SNG), companie controlată de stat prin Ministerul Energiei, a propus acţionarilor un buget rectificat pentru 2026 care prevede un profit net de 1.931 mil. lei (371 mil. euro), în creştere cu 2,9% faţă de bugetul aprobat în mai, după preluarea activităţii Azomureş.
Bugetul rectificat va fi supus votului în adunarea generală din 29 octombrie. În referatul care îl însoţeşte, compania explică faptul că, după finalizarea în septembrie a formalităţilor de preluare a Azomureş, indicatorii aprobaţi iniţial „nu mai sunt de actualitate”. Rectificarea intră sub incidenţa OG 26/2013 deoarece „cresc cheltuielile de natură salarială şi numărul de personal la finele anului, se reduce productivitatea muncii şi creşte nivelul cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale”.
Veniturile totale sunt estimate la 7.742 mil. lei (1.489 mil. euro), cu 2,2% peste bugetul iniţial, dar cu 7,3% sub nivelul din 2025. Aproape tot plusul faţă de varianta din mai vine din veniturile financiare, care se dublează, la 330 mil. lei (64 mil. euro), în timp ce veniturile din exploatare rămân practic neschimbate. Veniturile din vânzarea gazelor scad cu 9,5% faţă de anul trecut, la 5.948 mil. lei (1.144 mil. euro), pe fondul unor cantităţi livrate mai mici cu 5,9% şi al unor preţuri mai mici cu 3,8%.

Cheltuielile totale cresc cu 2,5% faţă de bugetul iniţial şi cu 15,8% faţă de 2025, la 5.504 mil. lei (1.058 mil. euro). Cheltuielile cu personalul avansează cu 5% faţă de varianta iniţială, la 1.311 mil. lei (252 mil. euro), iar cele financiare cu 51,4%, la 488 mil. lei (94 mil. euro). Bugetul prevede 6.422 de angajaţi la finalul anului.
Profitul net estimat este cu 38,5% sub cel de 3.138 mil. lei (604 mil. euro) realizat în 2025. Pentru dividende, bugetul alocă 936 mil. lei (180 mil. euro), aproximativ 0,24 lei pe acţiune potrivit calculelor ZF, din care statului i-ar reveni 655 mil. lei (126 mil. euro). Suma finală va fi stabilită după aprobarea situaţiilor financiare pe 2026.
Programul de investiţii are un buget de 6.103 mil. lei (1.174 mil. euro), din care 4.229 mil. lei (813 mil. euro) reprezintă finanţarea filialei Romgaz Black Sea Limited pentru proiectul Neptun Deep.
Pentru anii următori, compania a luat în calcul „repornirea etapizată a instalaţiilor de producţie ale sucursalei Azomureş începând cu trimestrul doi al anului 2027”. Pentru 2027 estimează venituri de 11.142 mil. lei (2.143 mil. euro) şi un profit net de 1.151 mil. lei (221 mil. euro), în scădere cu 40,4%, în condiţiile în care cheltuielile ar creşte cu 77,8%. Îngrăşămintele chimice ar urma să aducă 13,9% din venituri în 2027 şi 25,1% în 2028. Documentul precizează că indicatorii pentru 2027 şi 2028 „sunt orientativi”.

Pe ordinea de zi a adunării se mai află un act adiţional la un contract de credit cu BCR şi contractarea unei linii de credit revolving de 100 mil. euro.
Acţiunile Romgaz au încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,3%, la 15,2 lei, compania având o capitalizare de 58,6 mld. lei (11,3 mld. euro).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











