Românii preferă mărcile proprii ale magazinelor

Autor: Dorin Oancea Postat la 20 noiembrie 2013 224 afişări

Nouă orăşeni din zece au cumpărat în ultimul an produse sub marca proprie a unui magazin, arată un studiu MEDNET Marketing Research Center. Mărcile private de pe piaţa românească au câştigat teren în fiecare an, astfel că acum ponderea consumatorilor de mărci private este 94,2% din locuitorii oraşelor.

De asemenea, frecvenţa de achiziţionare a acestor este crescută, aproape jumătate dintre consumatorii de mărci proprii intervievaţi (45,4%) achiziţionând produse private label la fiecare vizită în magazin.

În ultimul an, consumatorii au cumpărat pe lângă produsele alimentare (lactate, produse de panificaţie, brânzeturi, dulciuri etc.) şi produse non-alimentare (hârtie igienică, şerveţele, produse de menaj, detergenţi şi produse de curăţare a locuinţei, cosmetice, produse de îngrijire etc.). Cele mai căutate categorii de produse marcă proprie au fost lactatele: mai mult de jumătate dintre locuitorii din mediul urban (52,6%) au declarat că achiziţionează mărci private de lactate, aici fiind incluse produse precum laptele, iaurtul, smântâna etc.

Pâinea şi produsele de panificaţie reprezintă o altă categorie de produse marcă proprie care a avut succes în ultimul an. Românii din mediul urban sunt atraşi şi de dulciurile produse sub marca proprie a retailerilor, 41,7% declarând, de asemenea, că, pe parcursul ultimului an, au cumpărat astfel de produse.

Pe de altă parte, articolele de vestimentaţie şi băuturile alcoolice sunt printre produsele marcă proprie mai puţin căutate de către consumatorii români din mediul urban, obţinând procente de 16,3%, respectiv 8,0% din totalul consumatorilor de produse marcă privată.Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, urban, în perioada 17 – 24 septembrie 2013. Au fost intervievate 710 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 55 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,68%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/romanii-prefera-marcile-proprii-ale-magazinelor-11708763
11708763
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.