Românii iubesc tehnologia dar foarte putini o şi înţeleg. Unii dintre ei pretind că ştiu terminologia pentru a nu părea ridicoli

Postat la 17 iunie 2016 321 afişări

Românii iubesc tehnologia dar foarte putini o şi înţeleg. Unii dintre ei pretind că ştiu terminologia pentru a nu părea ridicoli

Utilizatorii români iubesc tehnologia, 61% dintre ei o utilizează mai mult decât o făceau acum doi ani, iar 58% dintre ei sunt încântaţi s-o folosească, însă terminologia îi face deseori să se simtă confuzişi nu le oferă o viziune clară asupra felului în care diferite dispozitiveşi servicii ar trebui să îi ajute, conform unui studiu realizat de Samsung.

Întrebaţi cât de bine cunosc noii termeni din tehnologie, 67% dintre români au declarat că pretind că înţeleg termenii sau frazele tehnice pe care, de fapt, nu lecunosc, iar 7% dintre ei au răspuns că fac acest lucru şi de câteva ori pe zi. Termenii pe care românii pretind cel mai des că îi înţeleg sunt Cloud (28%), Emoji (27%) şi Streaming (25%). Pe de altă parte, respondenţii cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani sunt cei care admit cel mai des atunci când nu stăpânesc terminologia tehnică.

„Creşterea interesului pentru dispozitivele smart în rândul utilizatorilor români este vizibilă, tehnologia oferind în zilele noastre noi oportunităţi de comunicare, interacţiune şi dezvoltare. În România, smartphone-urile sunt folosite zilnic de către cei mai mulţi utilizatori, dar cele mai noi inovaţii, precum Internet of Things sau Cloud, încă produc confuzii în rândul acestora. Ca un lider în tehnologie, Samsung se angajează nu doar să aducă cele mai noi inovaţii, ci şi să faciliteze accesul consumatorilor la cât mai multe dintre oportunităţile pe care aceste produse le pot oferi,” a declarat Monika Törökné Nagy, South East Europe Marketing Director, Samsung Electronics.

Studiul arată că, de cele mai multe ori, românii pretind că ştiu terminologia pentru a nu părea ridicoli sau ignoranţi în faţa colegilor (29%). Totuşi, una dintre urmările neînţelegerii terminologiei tehnice are ca rezultat neputinţa utilizatorilor de a beneficia de un serviciu sau de un dispozitiv la potenţial maxim. Prin urmare, peste o treime (35%) dintre utilizatorii români au declarat că neînţelegerea termenilor duce la nefolosirea dispozitivului la întregul potenţial.

Românii, la fel ca şi europenii, sunt entuziasmaţi de tehnologiile noi. Cei mai mulţi dintre ei (92,5%) au declarat că sunt entuziasmaţi de performanţele dispozitivelor pe care plănuiesc să le cumpere şi mai mult de jumătate dintre ei (58%) de tehnologiile pe care le folosesc în prezent şi de felul în care ele au evoluat de-a lungul ultimului deceniu. Mai mult, doar 16% dintre ei simt că nu pot ţine pasul cu tehnologia, în timp ce 49% au fost de acord că progresul tehnologic este inevitabil.

Tehnologia este cu siguranţă mult mai integrată în viaţa utilizatorilor români şi în activităţile lor zilnice, comparativ cu câţiva ani în urmă. 61% dintre utilizatori au declarat că folosesc tehnologia mult mai des decât obişnuiau să o facă în urmă cu doi ani, iar 21% au declarat că se bazează pe tehnologie şi s-ar simţi pierduţi fără ea.

Aplicaţiile de navigaţie şi hărţi sunt cele pe care 26% le consideră că au un impact semnificativ în simplificarea vieţii lor. Acestea au fost urmate de aplicaţiile de tip calculator (22%) şi aplicaţiile pentru camere foto (13%).

„Cercetările noastre arată că terminologia utilizată în tehnologia actuală poate fi o barieră pentru utilizatorii români. Abordăm această problemă printr-o serie de paşi strategici, inclusiv prin simplificarea limbajului pe care îl folosim şi prin training-uri pentrudezvoltarea abilităţilor digitale pentru 400.000 tineri. Cu toate acestea, considerăm că aceasta este o problemă în întreaga industrie, care va împiedica progresul tehnologic dacă nu se vor lua măsuri în acest sens,” a declarat Monika Törökné Nagy, South East Europe Marketing Director, Samsung Electronics.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/romanii-iubesc-tehnologia-dar-foarte-putini-o-si-inteleg-unii-dintre-ei-pretind-ca-stiu-terminologia-pentru-a-nu-parea-ridicoli-15498132
15498132
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.