Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi

Postat la 10 septembrie 2013 47 afişări

Numărul hingherilor a fost suplimentat, marţi fiind pe teren unsprezece echipe ale Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor care adună câini de pe străzi, a declarat, marţi, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la ASPA.

Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi

 Răzvan Băncescu a venit, marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a aduce documente în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, după ce a fost muşcat de câini, în 2 septembrie, lângă Parcul Tei din Sectorul 2 al Capitalei.

Întrebat dacă din 2 septembrie a fost suplimentat numărul hingherilor, Răzvan Băncescu a spus că de la trei echipaje, cât au fost până acum, s-a ajuns la 11 echipaje. Aceste echipaje au primit mandat de capturare a câinilor de pe străzi şi transportare a acestora în adăposturi.

Băncescu a precizat că marţi ar trebui să fie pe teren toate cele 11 echipaje, care vor ridica de pe străzi câinii, în principal pe cei găsiţi în haite. În teren sunt grupate câte două maşini, însoţite de inspectori de la Direcţia de Control, aceştia având liste cu zonele în care au fost sesizate haite de câini.

Băncescu a mai spus că luni au fost ridicaţi aproximativ 30-35 de câini, unii dintre aceştia din zonele grădiniţelor şi altor instituţii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/reprezentant-aspa-numarul-hingherilor-a-fost-suplimentat-unsprezece-echipe-aduna-caini-de-pe-strazi-11308313
11308313
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.