Reacţia lui Karoly Borbely: În urma şedinţei CS de astăzi, am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat
Update ora: 18:10: Karoly Borbely a publicat următorul mesaj pe LinkedIn:
Realizările din ultimii 2 ani ne arată că se poate face performanţă managerială într-o companie de stat, listată pe piaţa de capital, cu toate provocările specifice.
După investiţiile de anul trecut, în digitalizare, curăţarea bazelor de date, dezvoltare portal gospodari, extindere funcţionalităţilor de plată ale aplicaţiei iHidro, avem o creştere semnificativă a calităţii serviciilor oferite clienţilor de la furnizare, numărul acestora fiind într-o creştere accelerată în continuare.
Investiţiile, mentenanţa şi proiectele de M&A au crescut semnificativ în aceşti 2 ani, de la 200 MM în 2023 la aproximativ 1 MLD de lei până la finalul lui 2025.
Reputaţia profesională este foarte importantă, mai ales la o companie listată pe piaţa de capital.
Concluziile raportului auditorului independent KPMG, efectuat la solicitarea CS, referitor la potenţialul conflict de interese, arată că sunt suficiente elemente în procedură care delimitează neechivoc această situaţie.
În informarea ME referitor la situaţia Jalonului 121 şi în adresele trimise către Comisie scrie foarte clar şi asumat că procedura de selecţie a fost una transparentă, corectă şi a respectat toate etapele şi principiile guvernanţei corporative şi ale codului de bune practici al BVB.
Pentru România este esenţial ca deciziile privind conducerea unei companii listate să fie luate cu responsabilitate şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, astfel încât să nu afecteze stabilitatea şi valoarea de piaţă a companiei.
Prioritatea mea este să contribui la evitarea oricărei penalizări pentru România (16 milioane EUR) şi să sprijin acţiuni care să minimizeze riscul unei scăderi a preţului acţiunilor H2O şi al valorii de piaţă a companiei.
Am arătat că performanţa este posibilă chiar şi într-o companie de stat, atunci când transparenţa, eficienţa şi profesionalismul devin reperele oricărei decizii, iar aceasta rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele la nivel personal.
Mulţumesc întregii echipe Hidro, ştiu că perioada aceasta a adus multă presiune şi încercări şi nu întotdeauna este uşor să rămânem fermi în astfel de momente; totuşi, vă încurajez să continuaţi să vă bazaţi pe profesionalism, integritate şi pe valoarea muncii pe care am construit-o împreună, pentru că adevărata forţă a unei echipe se vede atunci când reuşeşte să-şi păstreze direcţia şi principiile chiar şi în faţa schimbărilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













