LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

RAR nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen

Postat la 01 octombrie 2015 195 afişări

RAR nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen

Registrul Auto Român (RAR) nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen care urmau să fie vândute în România, potrivit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

"Am avut o discuţie cu cei doi miniştri care sunt direct responsabili de domeniu, ministrul mediului pentru partea de poluare şi ministrul transporturilor. Ministrul transporturilor m-a informat că deja RAR nu mai eliberează cărţile de identitate pentru maşinile care ar urma să fie vândute şi care sunt în stoc", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Digi24.

El a adăugat că este nevoie ca cetăţenii să fie protejaţi. "În momentul în care autorităţile iau cunoştinţă de o astfel de situaţie, trebuie să reacţioneze, până se constituie, eu ştiu, asociaţii de consumatori, până îşi iau avocaţi care să le apere interesele afectate în justiţie", a spus preşedintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu consideră că statul român a fost înşelat, pentru că a încasat - prin taxa de mediu - mai puţini bani pentru maşini care poluează mai mult. "Cred că statul român trebuie să acţioneze, aşa cum fac şi celelalte ţări, de exemplu Belgia s-a constituit parte civilă împotriva Volkswagen, în Spania guvernul a hotărât să penalizeze cu 1.000 de euro cosntructorul pentru fiecare maşină vândută", a arătat Călin Popescu Tăriceanu.

Declaraţiile intervin în condiţiile în care au apărut şi primele cifre referitoare la efectele scandalului Dieselgate în România. Conform unor surse, peste 100.000 de maşini produse de grupul Volkswagen, dotate cu softuri care păcălesc testele de mediu, au ajuns în România. În total, cinci milioane de maşini Volkswagen din toată lumea, inclusiv din Romania, vor fi rechemate în service.

Peste 100.000 de maşini Volkswagen cu probleme, care au fost vândute în România, ar putea fi rechemate în service în perioada următoare, susţin surse din domeniul auto.

Săptămâna trecută, RAR a anunţat că verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor şi a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.

"Conducerea Registrului Auto Român a contactat conducerea reprezentanţei grupului Volkswagen în România şi a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor care aparţin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum şi actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe măsură ce aceste informaţii vor fi comunicate de către constructor/autoritatea de omologare responsabilă", arăta RAR într-un comunicat.

Potrivit acestuia, pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate şi a lansat o acţiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenţei pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

"Acţiunile RAR se vor adresa exclusiv constructorilor de autovehicule sau reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, nicidecum persoanelor fizice (...) Menţionăm că RAR nu a acordat niciun certificat de conformitate pentru niciun autovehicul echipat cu motor diesel", informa vineri instituţia.

Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip.

Scandalul emisiilor poluante a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW în această lună că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite. Oficiali din Germania şi Franţa au cerut la rândul lor ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

Grupul va rechema până la 11 milioane de vehicule diesel implicate în scandalul emisiilor, pentru a se asigura că motoarele acestora respectă standardele referitoare la nivelul noxelor.

Între timp, scandalul se extinde şi la alte mărci ale grupului VW. Aproximativ 1,2 milioane de vehicule Skoda echipate cu motoare pe motorină, din întreaga lume, au dispozitive de manipulare a emisiilor, ca şi 2,1 milioane de automobile Audi şi 700.000 de automobile Seat.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/rar-nu-mai-elibereaza-carti-de-identitate-pentru-masinile-volkswagen-14777641
14777641
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.