Rafila despre certificatul verde: este un drum spre normalitate. De introdus dacă se strică situaţia

Autor: Cosmin Pirv Postat la 24 noiembrie 2021 228 afişări

Rafila despre certificatul verde: este un drum spre normalitate. De introdus dacă se strică situaţia

Profesorul Alexandru Rafila crede că certificatul verde trebuie introdus doar dacă situaţia epidemiologică se agravează. Certificatul trebuie să conţină şi testele, nu doar vaccinaţii şi vindecaţii.

„Certificatul verde, trebuie să înţeleagă oamenii, este un drum spre normalitate, nu este un document făcut ca să oprime lumea, nu trebuie considerat aşa, el este un instrumet de sănătate publică care previne îmbolnăvirea individuală şi care dacă este aplicat pe scară mai mare previne îmbolnăvirea ueni comunităţi”, a spus Alexandru Rafila, la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News.

Acesta spune că certificatul ar trebui introdus doar când se anunţă o agravare a situaţiei, de exemplu când incidenţa are o creştere susţinută de 2 - 3 săptămâni.

„Şi aşa există o opoziţie, şi atunci el ar trebuie să fie introdus când lucurile anunţă o agravare a situaţiei. Ai un motiv să introduci certificatul pentru că previi”, a mai spus Rafila.

Conform acestuia, certificatul trebuie să conţină şi testarea: „Absolut, să conţină şi testare, dar nu testare de anticorpi. Testarea de anticorpi o să fiu primul care o să o sprijin când o să am o referinţă, să am un instrument pus la dispoziţie de o organizaţie responsabilă. (...) Se caută o metodă care să certifice protecţia persoanelor care au trecut prin boală şi care n-au ştiut, au fost asimptomatice”.

Alexandru Rafila susţine că trebuie precizat clar în legislaţie când se poate renunţa la certifcatul verde, care e contextul epidemiologic care să poată să ofere această alternativă.

„O să discut, am discutat deja cu colegi din zona de sănătate publică, şi dacă în urma acestor discuţii va rezulta, va fi un proces participativ, dacă găsim o variantă mai uşor accesptabilă de către populaţie şi care să ofere şi protecţie o voi susţine cu siguranţă”, a mai declarat medicul.

Alexandru Rafila crede că certificatul verde trebuie introdus şi la muncă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alexandru rafila,
certificat verde,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.