Protocolul pentru construirea moscheii din Bucureşti a fost semnat

Autor: Andrei Dumitrescu Postat la 28 iulie 2015 169 afişări

Protocolul prin care comunitatea musulmană din România primeşte în concesiune terenul pentru construirea unei moschei în Bucureşti a fost semnat, marţi, în document fiind menţionat că Muftiatul Cultului Musulman trebuie să raporteze trimestrial toate activităţile privind construcţia.

Secretarul de stat Victor Opaschi, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, şi muftiul Muurat Iusuf, au semnat protocolul de predare-preluare prin care Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1.

Victor Opaschi. Foto: Silviu Matei / Mediafax Foto

Conform protocolului, Muftiatul Cultului Musulman este obligat să informeze Secretariatul de Stat pentru Culte, la fiecare trei luni, despre stadiul lucrărilor şi sursele de finanţare a lucrării.

În ce priveşte sursele de finanţare, muftiul Muurat Iusuf a declarat că, cel mai probabil, o parte din bani vor veni de la Guverul turc, iar o altă parte a sumei va fi obţinută din donaţii.

Potrivit documentului, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcaşului de cult, mai multe anexe în care va funcţiona un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă şi un centru de asistenţă socială.

Respectarea destinaţiei terenului va fi monitorizată de Secretariatului de Stat pentru Culte până la expirarea protocolului, în condiţiile în care "se interzice vânzarea, înstrăinarea sub orice formă, încheierea vreunui pact de opţiune, a unei promisiuni unilaterale sau bilaterale de vânzare a imobilului, constituirea vreunui drept de preemţiune, servituţi, clauze de uzufruct, constituirea oricărei forme de aport al vreunei societăţi comerciale, asociaţii sau fundaţii".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MOSCHEE,
TEREN,
PROTOCOL
/actualitate/protocolul-pentru-construirea-moscheii-din-bucuresti-a-fost-semnat-14648926
14648926
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.