Primul lanţ de magazine care a redus TVA: Profi a aplicat măsura la o serie de alimente

Autor: Emil Popescu Postat la 05 mai 2015 119 afişări

Reţeaua Profi a redus TVA la o serie de alimente, fiind primul retailer care aplică măsura obligatorie de la 1 iunie, a anunţat marţi compania.

"Am luat această măsură excepţională încă din ultima zi a lui aprilie deoarece suntem convinşi că scăderea preţurilor rezultată din reducerea TVA este o decizie cât se poate de bună pentru comerţ, o decizie care nu doar că le va permite oamenilor să cumpere produse de mai bună calitate, dar va şi spori vânzările în general", a declarat Daniel Cirstea, directorul general al magazinelor Profi.

Produsele cu TVA redus sunt marcate în magazinele reţelei cu etichete speciale, de culoare galbenă.

TVA la alimente va scădea, la 1 iunie, la 9%, de la 24% în prezent.

Profi este deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors.

Anul trecut, Profi a deschis 71 de magazine noi, iar planurile de expansiune pentru acest an vizează cel puţin acelaşi număr, reţeaua urmând să ajungă până la sfârşitul anului la 350 unităţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PROFI,
TVA,
/actualitate/primul-lant-de-magazine-care-a-redus-tva-profi-a-aplicat-masura-la-o-serie-de-alimente-14210210
14210210
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.