Primul cinematograf 4DX din România a fost inaugurat oficial. Care sunt preţurile biletelor şi cum arată sala de cinema - FOTO, VIDEO

Postat la 20 mai 2015 207 afişări

Primul cinematograf 4DX din România a fost inaugurat oficial, marţi, în centrul comercial Mega Mall din Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Moshe Greidinger, CEO al Cinema City.

Cinematograful 4DX, care are o capacitate de 128 de locuri, permite spectatorilor să descopere şi să testeze cum apa, vântul, lumina, mişcarea şi mirosul le vor crea senzaţii atât de puternice, încât vor simţi că fac parte din film.

Prima proiecţie a cinematografului 4DX, unicul din România, deschis de Cinema City în centrul comercial Mega Mall, a avut loc vineri, cu filmul "Mad Max".

Preţul biletelor pentru filmele 3D proiectate în sala 4DX sunt de 36 de lei, de luni până joi, înainte de ora 17.00, iar după această oră biletele costă 37,5 lei. De vineri până duminică, înainte de ora 17.00, costul este de 43,5 lei, ulterior urcând la 45 de lei de persoană.

Noul multiplex din Mega Mall are 14 săli complet digitalizate, dintre care o sală 4DX, capacitatea totală simultană a multiplexului fiind de 2.366 de locuri.

Cinema City România este parte a reţelei Cinema City Internaţional, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală şi de Est. Compania deţine un lanţ de 99 multiplexuri Cinema City şi 10 teatre IMAX în şapte ţări, respectiv Israel, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi România.

Prezentă pe piaţa românească din 2007, compania are 17 multiplexuri în Bucureşti şi alte 12 oraşe, cu un număr de 154 de săli şi peste 28.000 de locuri. În centrul comercial AFI Cotroceni, Cinema City operează singura sala IMAX din România.

La nivel global, există peste 150 de săli cu cinematografe 4DX în 30 de ţări. Majoritatea filmelor sunt produse la Hollywood (170 de pelicule), dar şi în Coreea de Sud (50 de pelicule).

Sălile trebuie să fie special concepute şi echipate cu tehnologie 4DX. Această nouă experienţă a fost disponibilă pentru public în 2009, odată cu lansarea filmului "Călatorie spre centrul pământului/ Center of the Earth in Seoul", în Coreea de Sud.

Tehnologia 4DX este deţinută şi dezvoltată de o companie din Coreea de Sud, CJ 4DPLEX, parte a CJ Group.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MEGA MALL,
4DX,
CINEMATOGRAF
/actualitate/primul-cinematograf-4dx-din-romania-a-fost-inaugurat-oficial-care-sunt-preturile-biletelor-si-cum-arata-sala-de-cinema-foto-video-14300612
14300612
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.