LIVE: ZF Real Estate by Storia – Cămin, chirie sau locuinţă împărţită cu alţi colegi: unde mai pot sta studenţii şi cât îi costă?

Primăria Baia Mare investeşte peste 20 mil. euro într-un complex de agrement acvatic

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 29 septembrie 2026 14 afişări

Primăria Baia Mare investeşte peste 20 mil. euro într-un complex de agrement acvatic

Primăria Baia Mare a demarat un proiect de investiţii de 107,4 mil. lei (peste 20 mil. euro), TVA inclus, finanţat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, ce presupune realizarea unui complex de agrement acvatic în zona Câmpul Tineretului.

Investiţia se va realiza pe un amplasament cu o suprafaţă totală de 32.684 mp, iar suprafaţa construită va fi de 5.714,76 mp. Complexul este proiectat pentru a deservi până la 1.500 de persoane în sezonul de vară şi 400 de persoane în sezonul de iarnă, asigurând funcţionarea pe tot parcursul anului, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Baia Mare.

Proiectul prevede realizarea unei clădiri principale, cu o suprafaţă construită de 3.567,55 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 7.475,97 mp, care va integra funcţiuni moderne destinate publicului: vestiare pentru vizitatori şi personal, zone de acces şi administrative, bazine şi tobogane interioare, spaţii de alimentaţie publică, grupuri sanitare şi zone de relaxare.

Complexul va fi completat de clădiri auxiliare, respectiv un corp de depozitare pentru materiale şi deşeuri şi un corp de alimentaţie publică, precum şi de bazine interioare şi exterioare, inclusiv bazin pentru copii, bazin pentru adulţi, bazin de înot şi un bazin de legătură interior-exterior, dotate cu elemente interactive acvatice.

Zona exterioară va fi amenajată pentru peste 1.100 de şezlonguri, va include teren de sport pe nisip, teren de volei, spaţii de recreere şi o curte de serviciu. Amenajările exterioare vor cuprinde peste 22.000 mp de spaţii verzi, alei pietonale şi carosabile, suprafeţe din pietriş, deck şi tartan.

Pentru asigurarea accesibilităţii, clădirea principală va fi dotată cu patru ascensoare pentru vizitatori, cu o capacitate de 15 persoane fiecare, echipate cu semnalizare sonoră, marcaje Braille şi semnalizare visuală, în conformitate cu standardele de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Lucrările vor fi executate de asocierea dintre companiile MBS Group din Turda, judeţul Cluj, şi Aria 9 din Oradea într-o perioadă de 26 de luni, dintre care două luni sunt alocate proiectării, iar 24 de luni execuţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
baia mare,
investitii,
agrement acvatic
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.