Prima putere mondială care ia poziţie după agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei. Şi-a rechemat de urgenţă ambasadorul de la Moscova

Autor: Ion Gaidau Postat la 02 martie 2014 718 afişări

Premierul Canadei, Stephen Harper, a ameninţat sâmbătă că va boicota summitul G8 de la Soci, în Rusia, şi l-a rechemat pe ambasadorul său de la Moscova, după ce Parlamentul rus a aprobat o operaţiune militară în Ucraina. De asemenea, Franţa a propus suspendarea pregătirilor pentru organizarea summitului, ca măsură de retorsiune faţă de acţiunile Rusiei. Ulterior, Franţa şi Marea Britanie au anunţat că suspendă participarea la organizarea summitului G8.

Prima putere mondială care ia poziţie după agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei. Şi-a rechemat de urgenţă ambasadorul de la Moscova

"Ne alăturăm aliaţilor noştri şi condamnăm cu cea mai mare fermitate intervenţia militară în Ucraina a preşedintelui (rus) Vladimir Putin", a anunţat premierul canadian, citat într-un comunicat.

"Aceste acţiuni reprezintă o încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", precum şi a "dreptului internaţional", a adăugat el.

Mai devreme, Casa Albă a anunţat că Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8.

"Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8", prevăzut pentru iunie la Soci, în Rusia, a precizat Executivul american, confirmând o posibilitate evocată vineri de către un oficial de rang înalt de la Washington.

Sâmbătă, Stephen Harper a purtat o discuţie la telefon cu preşedintele american, Barack Obama, în cadrul căreia cei doi lideri şi-au exprimat "profunda îngrijorare" în legătură cu o intervenţie rusă în Ucraina, potrivit administraţiei americane, citate de AFP.

Parisul sugerează anularea summitului G8 din Rusia, din cauza ameninţărilor ruse asupra Ucrainei

Franţa propune suspendarea pregătirilor pentru organizarea summitului G8 la Soci, în iunie, ca măsură de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, afirmă şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius.

"Condamnăm escaladarea militară rusă şi dorim un proces de mediere între ucraineni şi ruşi, sub egida ONU sau a OSCE", a declarat Fabius.

"Franţa doreşte suspendarea pregătirilor pentru summitul G8 de la Soci", programat în iunie, adaugă Fabius.

Franţa şi Marea Britanie suspendă participarea la organizarea summitului G8 în Rusia

Franţa şi Marea Britanie au decis să suspende participarea la pregătirile în vederea organizării summitului G8 în staţiunea rusă Soci, în iunie, informează AFP.

"Am suspendat participarea la reuniunile pregătitoare care vor avea loc în următoarele zile", a declarat un oficial de la Ministerul francez de Externe.

"Condamnăm escaladarea militară rusă şi dorim un proces de mediere între ucraineni şi ruşi, sub egida ONU sau a OSCE", a declarat Laurent Fabius, ministrul francez de Externe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CANADA,
DIPLOMAŢIE,
CRIZE
/actualitate/prima-putere-mondiala-care-ia-pozitie-dupa-agresiunea-rusiei-la-adresa-ucrainei-si-a-rechemat-de-urgenta-ambasadorul-de-la-moscova-12178917
12178917
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.