Prima dezbatere electorală - Iohannis: Garantez că nu vor fi tăiate pensii cât sunt preşedinte. Ponta: Ce pensie are soacra dvs?

Autor: Cristian Fierbinţeanu Postat la 11 noiembrie 2014 110 afişări

Liderul ACL Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Realiatatea TV, că garantează că nu vor fi tăiate pensii cât va fi preşedinte, adăugând că a fost "mizerabilă" campania PSD care susţinea contrariul, iar premierul l-a întrebat, în replică: "Ştiţi ce pensie are soacra dumneavoastră"?.

Iohannis l-a întrebat pe Ponta de ce i-a "minţit" pe pensionari cu faptul că le-ar tăia pensiile dacă ajunge preşedinte. "Le-am spus ceea ce veţi face, dumneavoastră cu Predoiu şi cu Blaga", a răspuns Ponta.

El a fost întrebat apoi de prezidenţiabilul ACL de unde ştie ce va face el ca preşedinte. "Pentru că aţi mai făcut-o o dată", a răspuns premierul, moment în care Iohannis a infirmat acest lucru, menţionând că premierul este "într-o eroare".

"Curtea Constituţională a României a stabilit că pensiile nu pot fi tăiate, deci nu a tăiat nimeni pensiile", a replicat Iohannis.

La rândul său, Ponta i-a spus lui Iohannis că se adresează celor cinci milioane de pensionari şi le spune că nu le-a tăiat nimeni pensia. Ponta l-a întrebat pe Iohannis dacă ştie ce pensie are soacra sa, menţionând că liderul ACL a afirmat că ar fi indicat cifra de 300 de lei.

"E important, că oamenii află de la domnul Iohannis că există pensii de 300 de lei în România, ceea ce nu este adevărat", a completat Ponta.

Iohannis a menţionat că afirmaţia sa a fost de "aproximativ 300 de lei". "Nu există pensie de 300 de lei în România, există venitul minim garantat de 350", a susţinut Ponta.

"Poate ştiţi şi dv. că pensia cea mai mică este de 350 de lei, de asta am spus de aproximativ 300 de lei", a replicat Iohannis. Premierul l-a întrebat pe contracandidatul său dacă ştie câţi pensionari sunt în România, moment în care liderul PNL a menţionat că aşteaptă răspunsul de la premier deoarece are "toate fiţuicile la el", referindu-se la foile de pe masă.

Ponta a susţinut că în România sunt 5,3 milioane de pensionari, menţionând că este convins de faptul că Iohannis nu ştie care este cifra pensionarilor. "Eu cred că sunt 5,4 milioane de pensionari. Cred că n-aţi numărat bine, sau nu aţi copiat bine", a replicat Iohannis.

Ulteior, Ponta a citit de pe o hârtie cifra exactă 5.341.521, menţionând: "V-am şoptit, e bine".

"Domnule Ponta, văd că aţi făcut o fixaţie pe familia mea, vă legaţi de soacră-mea, care nu cred că va fi fericită să afle cât e pensia medie, că tot 350 de lei primeşte şi restul primeşte de la mine. Cum nici părinţii mei nu sunt mai fericiţi că aţi trimis echipă TV să-i filmeze acolo unde locuiesc ei", a spus Iohannis. Ponta a susţinut că nu ar fi trimis nicio echipă TV în Germania.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
PONTA,
PENSII
/actualitate/prima-dezbatere-electorala-iohannis-garantez-ca-nu-vor-fi-taiate-pensii-cat-sunt-presedinte-ponta-ce-pensie-are-soacra-dvs-13535723
13535723
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
ProMotor.ro
ATAC la Mercedes și BMW! Noul model FRANȚUZESC le fură clienții nemților ATAC la Mercedes și BMW! Noul model FRANȚUZESC le fură clienții nemților
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Descopera.ro
Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient” Medicamentul care TRATEAZĂ coronavirusul. Anunţul a fost făcut de adjunctul OMS: „Există doar un singur medicament eficient”
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
Go4it.ro
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Cel mai nou telefon PLIABIL a ajuns în România! Ce poate să facă noul SAMSUNG de 1.400 de euro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.