Premierul grec propune devansarea scrutinului legislativ în schimbul alegerii şefului statului

Autor: Iuliana Enache Postat la 22 decembrie 2014 25 afişări

Premierul grec Antonis Samaras a propus, duminică, organizarea următoarelor alegeri legislative la sfârşitul lui 2015 în loc de jumătatea lui 2016 în schimbul unui vot favorabil în Parlament în cadrul scrutinului prezidenţial de săptămâna viitoare.

"Putem găsi momentul adecvat pentru alegeri legislative, inclusiv sfârşitul lui 2015", dacă va fi ales un preşedinte al Republicii şi dacă discuţiile privind împrumuturile consimţite de FMI şi UE iau sfârşit, a asigurat premierul în cadrul unei alocuţiuni televizate, în timp ce alegerile legislative trebuie să aibă loc în mod normal în iunie 2016.

"Este o datorie naţională, iar bunul simţ ne spune să încheiem negocierile cu creditorii" ţării, a adăugat Samaras.

La începutul lui decembrie, el a devansat cu două luni alegerea preşedintelui Republicii care îi va succeda lui Carolos Papoulias al cărui mandat se încheie în martie.

Dar candidatul propus de Guvernul de coaliţie între dreapta şi socialişti, fostul comisar european Stavros Dimas, nu a întrunit miercuri decât 160 de voturi din partea deputaţilor din totalul de 300, în timp ce avea nevoie de 200 pentru a fi ales. Marţi, în al doilea tur, el va avea nevoie tot de 200 de voturi, în timp ce în al treilea tur, din 29 decembrie, va avea nevoie de 180 de voturi. Dar cel mai probabil, Samaras va avea dificultăţi în a strânge cele 20 de voturi care îi lipsesc.

În cazul unui eşec, va trebui dizolvat Parlamentul şi organizate alegeri legislative anticipate încă din ianuarie, în timp ce favorit este partidul radical de stânga antiausteritate Syriza.

UE şi FMI, ale căror planuri de ajutorare a Greciei trebuie să se încheie în februarie şi, respectiv, în 2016, se tem că o sosire la putere a partidului Syriza ar putea pune în pericol reformele demarate din 2010 în schimbul a 240 de miliarde de euro acordaţi ca ajutor Greciei şi suportate cu greu de cetăţeni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
ALEGERI,
PREŞEDINTE
/actualitate/premierul-grec-propune-devansarea-scrutinului-legislativ-in-schimbul-alegerii-sefului-statului-13734338
13734338
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.