Premieră medicală la nivel mondial. Cercetătorii au găsit leacul pentru una dintre cele mai necruţătoare boli ale societăţii

Autor: Ioana Matei Postat la 20 decembrie 2019 880 afişări

Premieră medicală la nivel mondial. Cercetătorii au găsit leacul pentru una dintre cele mai necruţătoare boli ale societăţii

Oamenii de ştiinţă au descoperit leacul împotriva alcoolismului prin introducerea unor mici şocuri electrice în creier, potrivit unui articol publicat de Daily Mail

Cercetătorii canadieni au făcut un experiment în care l-au implicat pe Frank Plummer, un medic care el însuşi a fost aproape de moarte din cauza băuturii. În vârstă de 67 de ani, el a mărturisit că bea 70 de cl de whiskey în fiecare noapte.

Dr Plummer a fost director ştiinţific la Laboratorul Naţional de Microbiologie al Canadei. El mărturiseşte că a negat faptul că are o problemă până când ficatul său a cedat, în 2012.

Lui i-a fost transplantat un ficat nou în 2014, dar a continuat să bea alcool în fiecare zi şi noul organ a început şi acesta să cedeze. El a spus că „ar fi mort” dacă nu făcea acest nou tratament. S-a înscris la testele făcute cu acesta la Sunnybrook Health Sciences Centre în Toronto atunci când terapia şi întâlnirile Alcoolicilor Anonimi nu l-au ajutat să depăşească această dependenţă.

Se pare totuşi că nu a fost uşor: a fost nevoie să sufere implanturi în urma cărora i-au fost introduşi în creier electrozi în timp ce era treaz în operaţie. Electrozii sunt conectaţi la un dispozitiv similar cu un stimulator cardiac, în partea dreaptă a pieptului doctorului Plummer. Dispozitivul costă între 15.000 şi 20.000 de dolari şi trimite impulsuri electrice într-o zonă a creierului conectată cu dependenţele şi circuitul de recompense.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

Citeşte pe monitorulpartidelor.ro

Cum supravietuiesc afacerile mici în criză? Cum supravietuiesc afacerile mici în criză?

Decalogul unui mic antreprenor: Pentru noi în toată această perioadă a contat să nu ne pierdem cumpătul. Să rămânem atenţi. Să vorbim sincer şi deschis cu echipa. Să fim creativi şi să pivotăm rapid atunci când se arată posibilităţi. Să fim optimişti. Să avem încredere. Să fim îndrăzneţi. Să ştim la ce să renunţăm. Să fim recunoscători. Să ne agăţăm de orice ni se oferă.

vezi continuarea
ZF.ro
Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia Care este povestea Aur’a, apa de aur din România care se bea la Festivalul de Film de la Cannes, la Grand Prix-ul de la Monaco şi în hotelurile de cinci stele din Asia
Sectorul din România care a învins total criza şi a explodat în pandemie
Mediafax
Belgia anunţă noi măsuri de relaxare deşi numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere. Wilmes: ”Purtarea măştii este importantă atunci când vrem să controlăm o epidemie, însă nu mai este nevoie să o purtăm peste tot” Belgia anunţă noi măsuri de relaxare deşi numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere. Wilmes: ”Purtarea măştii este importantă atunci când vrem să controlăm o epidemie, însă nu mai este nevoie să o purtăm peste tot”
Guvernul Orban a picat testul în Parlament. Revenirea la majorarea pensiilor cu 40%, aprobată de majoritatea controlată de PSD
MonitorulApararii
Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania Problema refugiaţilor revine în atenţia clasei politice din Germania
Diplomaţia coercitivă în estul Mării Mediterane
MonitorulPartidelor
CCR, şah la Guvern CCR, şah la Guvern
Întâlnire discretă la Cotroceni
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.