Povestea Barbarossa, trupa românească care-şi încântă publicul din ţară şi de peste hotare cu ritmuri braziliene. „Avem şansa să călătorim foarte mult, în ţară şi în afară - Macedonia, Bulgaria, Austria, Japonia”

Autor: Andra Stroe Postat la 20 iulie 2022 629 afişări

Energici, vibranţi, dinamici şi cu zâmbetul pe buze, când şi-au început spectacolul de percuţie pe ritmuri de samba, la finalul ediţiei din acest an a galei Tineri manageri de top organizată de Business MAGAZIN, membrii trupei Barbarossa au atras ca un magnet privirile şi camerele telefoanelor. Ce planuri au în continuare?

Povestea Barbarossa a început în urmă cu 10 ani. Cel care a pornit acest proiect este Felix, percuţionist şi baterist de profesie, din dorinţa de a conecta şi de a duce mai departe o pasiune împărtăşită atât cu publicul, cât şi cu oameni care au dorit sau doresc să facă parte din această experienţă. „Vrem să putem aduce, pentru câteva momente, un strop de bucurie şi vitalitate în viaţa de zi cu zi.” Pas cu pas şi prin multă muncă a reuşit să îi inspire pe mulţi dintre ceilalţi membri, la fel de pasionaţi de energia ritmurilor braziliene.

„Experienţa în domeniul percuţiei, îndrumarea, dorinţa de progres şi pasiune au stat la baza evoluţiei trupei. Prin disciplină şi studiu am crescut valoarea muncii în echipă, iar prin uniunea construită reuşim să transmitem energia pozitivă aşteptată atât la evenimentele publice, cât şi la cele private”, spune fondatorul trupei.

Perioada de vară este, de departe, cea mai solicitată pentru evenimente, fie ele nunţi, celebrarea zilelor de naştere, inaugurarea unui local sau lansările de produse. „Prin Barbarossa avem, de asemenea, şansa să călătorim foarte mult, în ţară (Braşov, Cluj, Târgu Mureş, Baia Mare, Constanţa etc.), cât şi în afară (Macedonia, Bulgaria, Austria, Japonia, etc).” Schimbul de experienţă cu alţi artişti şi colaborările legate de-a lungul timpului spun că au jucat un rol important pentru echipă, dar şi la nivel individual, iar în decursul pandemiei, evenimentele au fost înlocuite cu studiul. Repetiţiile sunt ţinute săptămânal. „Încercăm să păstrăm un echilibru, atât pe partea de percuţie, cât şi pe partea de sport, sănătate, coregrafie şi mişcare.”

Pentru anul acesta trupa, care are în prezent un număr fix de 12 membri, îşi propune să ajungă la 50 de persoane, care sunt deja în proces de instruire sau participă ocazional la anumite evenimente, „aşa că primim alături de noi pe oric entuziast al percuţiei, muzicii şi dansului, cu sau fără experienţă”. Următorul lor pas este să creeze un spectacol care să poată fi jucat şi pe scenele de teatru, în care fiecare membru să contribuie şi să aducă învăţăturile şi pasiunea acumulată de-a lungul acestor ani. „Va fi o experienţă total nouă pentru noi, şi plină de provocări. Pe lângă ritmurile de percuţie, unde dorim să implicăm şi proiectul Acoustic Lovers, vom crea o poveste prin dans şi momente de aerial acrobatics.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
experienta,
pasiune,
evenimente

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.