Ponta îşi menţine acuzaţiile la adresa "unei doamne deputat, fost ministru PNL" pe tema Schweighofer

Autor: Departamentul Politic Postat la 16 mai 2015 573 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat că îşi menţine acuzaţiile la adresa "unei doamne deputat, fost ministru, de la PNL" care s-a întâlnit cu firma austriacă Schweighofer pentru Codul Silvic şi promovează în Parlament interesele unei firme private, precizând din nou că are date în acest sens.

El a susţinut totodată că nu există un conflict între el şi preşedintele Klaus Iohannis pe această temă.

"Şi preşedintele, şi eu, şi Parlamentul putem să colaborăm ca să oprim un fenomen care există de mulţi ani, cel al despăduririlor şi pieţei ilegale. Am avut nişte acuzaţii, pe care mi le menţin, la adresa unei doamne deputat, fost ministru, de la PNL care s-a întâlnit cu Schweighofer şi promovează în Parlament interesele unei firme private. Susţin în continuare acest lucru şi am şi date în acest sens, pe care le are toată lumea deja, sunt publice", a spus Ponta.

Ponta a afirmat şi vineri că acuzaţiile sale legate de un sprijin politic pentru firma austriacă Holzindustrie Schweighofer pentru Codul Silvic au vizat doar "o doamnă deputat PNL, fost ministru" şi alţi deputaţi PNL şi nu s-au referit la persoane din jurul preşedintelui Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, joi dimineaţă, directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia premierul Ponta, despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn, arătând că declaraţiile sunt foarte grave şi, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, trebuie să răspundă.

Şeful statului a reacţionat, la Aeroportul Otopeni, la afirmaţia premierului Ponta de miercuri, seara, dintr-o emisiune TV, când a spus că ”lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis” şi că ”are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.

”Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano.

El a adăugat că acest lucru este ”surprinzător şi fals”.

”Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu au existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti şi nici măcar cu foşti colegi din PNL, pe această temă”, a mai spus preşedintele.

El a continuat: ”Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.

Klaus Iohannis a anunţat că nu am vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

Preşedintele a mai menţionat că, atunci când a retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care s-au bazat. ”Este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România, există riscul să nu fie conformă legea cu legislaţia europeană”, a explicat şeful statului.

El a adăugat că ”i s-a părut un lucru foarte serios”.

”Vreau să supliniez, în acest context, că nu numai preşedintele ci şi primul-ministru are datoria să vegheze ca legislaţia românească să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine, oricum, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a ţinut să mai transmită şeful statului.

Lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis, a afirmat, miercuri seară, la B1, liderul PSD, premierul Victor Ponta.

”Impresia mea e că preşedintele a trimis legea către parlament din partea unor binevoitori, în ghilimele, în special nişte liberali cu anumite interese strict private. Din PNL îi vedeţi zilele astea pe cei care se luptă cu toate puterile pe care le au în parlament pentru Holzindustrie. Evident că au nişte interese care sunt strict private”, a declarat Victor Ponta în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV.

El a precizat că are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie.

Ponta nu a divulgat numele acelor liberali nici când a fost întrebat dacă este vorba de deputatul PNL Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului în 2005-2008 şi ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul Ponta din decembrie 2012 până la ieşirea PNL de la guvernare.

Întrebat dacă este vorba în acest caz de trafic de influenţă, Ponta a răspuns în primă fază "100%", după care a precizat că nu el este cel care poate face încadrări juridice, insistând însă pe ideea că liderii liberali au avut întâlniri private cu reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer.

Referitor la scrisoarea primită din partea acestei companii, în care, conform presei, este solicitată scoaterea pragului de 30% din Codul Silvic şi este invocată posibilitatea acţionării în instanţă a statului român, premierul a spus că ameninţări din partea firmelor a mai primit în mandatul de prim-ministru, dar nu l-au impresionat.

"Este anormal. Este un mijloc de presiune, dar nu e nici prima, nici ultima firmă care-l foloseşte", a spus Ponta.

El a susţinut totodată că reprezentanţii companiei austriece i-au cerut o întrevedere, dar nu a acceptat.

La remarca moderatorilor că Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei, din care rezultă că această instituţie a propus eliminarea pragului de 30% la comercializarea masei lemnoase, Ponta a răspuns: "Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer ?".

El a adăugat însă imediat că a lucrat foarte bine cu membrii Consiliului Concurenţei, care este o instituţie certificată de Uniunea Europeană, şi că nu vrea să lanseze acuzaţii fără probe concrete, precizând însă că în cazul liderilor liberali care au avut întâlniri cu firma austriacă se bazează pe lucruri concrete.

Miercuri seara, Preşedinţia a postat pe site opinia primită, în luna martie, din partea Consiliului Concurenţei referitor la proiectul Codului Silvic, în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon.

Preşedinţia a prezentat opinia Consiliului Concurenţei după ce, vineri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis "planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al PSD a afirmat că vrea să creadă că respingerea Codului Silvic nu a fost rezultatul lobby-ului unei firme din industria lemnului.

Marţi, Consiliul Concurenţei a anunţat că a cerut opinia Comisiei Europene privind introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie care poate fi achiziţionat de o companie.

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă.

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
IOHANNIS,
/actualitate/ponta-isi-mentine-acuzatiile-la-adresa-unei-doamne-deputat-fost-ministru-pnl-pe-tema-schweighofer-14277060
14277060
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.