Politica externă în 2011: Eşec pentru Schengen. Succes cu scutul antirachetă

Postat la 27 decembrie 2011 29 afişări

Politica externă a României a fost marcată în 2011 de insuccesul aderării la Spaţiul Schengen, aspectul catalogat unanim de autorităţi şi clasa politică drept un succes fiind semnarea acordului cu SUA pe tema scutului antirachetă şi a declaraţiei de parteneriat strategic cu Statele Unite.

Dificultăţile privind aderarea la Spaţiul Schengen s-au conturat încă de la sfârşitul anului 2010. Astfel, în noiembrie 2010, Olanda şi Franţa au condiţionat aderarea României şi Bulgariei la Schengen de progresele realizate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). O lună mai târziu, în decembrie, Franţa şi Germania au cerut Uniunii Europene să amâne aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

5 ianuarie 2011 - Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îşi asumă responsabilitatea politică a întârzierii accesului României în Spaţiul Schegen, în calitate de şef al statului. Preşedintele a mai spus că fondurile aflate în 2011 la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor, în sumă de 271 milioane euro, ar trebui alocate întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu neapărat grupului EADS, în condiţiile în care nu există un termen fixat pentru aderarea la Schengen.

Cititi integral cronologia pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
schengen,
spatiu,
aderare,
romania,
basescu,
olanda
/actualitate/politica-externa-in-2011-esec-pentru-schengen-succes-cu-scutul-antiracheta-9101939
9101939
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.